Peste 400 de funcționari publici instruiți în utilizarea Sistemului Informațional „e-Monitorizare”
În ianuarie 2026, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, cu sprijinul proiectului finanțat de UE „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE”, a instruit peste 400 de funcționari publici din diverse ministere privind utilizarea Sistemului Informațional „e-Monitorizare”. Cele șase sesiuni de instruire, desfășurate pe 16, 19, 21, 23, 29 și 30 ianuarie, au consolidat competențele administrației publice în planificarea, monitorizarea și raportarea politicilor publice, sprijinind alinierea la standardele UE.
Aproximativ 120 de participanți au fost prezenți fizic, în timp ce peste 300 au participat online, primind îndrumări practice privind funcționalitățile cheie ale sistemului. Acestea au inclus gestionarea documentelor ce țin de angajamentele privind aderarea la UE, raportarea progresului și riscurilor, monitorizarea planurilor de acțiune și urmărirea indicatorilor de performanță instituțională. Participanții au avut, de asemenea, posibilitatea de a utiliza sistemul într-un regim de testare. După fiecare sesiune, a avut loc o discuție interactivă, iar feedback-ul participanților a fost colectat pentru identificarea și corectarea eventualelor erori ale sistemului.
Sistemul Informațional „e-Monitorizare” este interoperabil cu platformele naționale (Legis.md, e-Legiferare, e-Parlament și project.gov.md) și cu platforma europeană EUR-Lex, asigurând o guvernanță eficientă și evitând duplicarea muncii. Acesta oferă autorităților publice un instrument unic și actualizat pentru urmărirea angajamentelor Moldovei, inclusiv ale celor legate de procesul de integrare europeană.
Sesiunile de instruire au fost livrate de compania IT care a dezvoltat sistemul; instruiri suplimentare vor fi organizate de Cancelaria de Stat pentru a asigura că și alți funcționari publici dobândesc competențe în utilizarea sistemului.


