Skip to main content

249 de eleve din toată Moldova au demonstrat că fizica este și domeniul lor, în cadrul primei competiții naționale de Fizică pentru Fete

23/03/2026

„Nu în fiecare zi te întâlnești cu sute de fete care sunt pasionate și dornice să învețe. Știința nu are gen”, susține încrezătoare Delia, una dintre participantele la competiția națională de fizică pentru fete. „Am aflat și despre alte fete, cu ce se ocupă, de ce le place fizica și de ce ar dori să lucreze anume în acest domeniu,” a adăugat colega sa, Nicoleta.

Pentru multe dintre fetele participante, experiența a fost nu doar o competiție, ci și o oportunitate de a descoperi o comunitate de fete interesate de știință. „Venind de la Fălești, împreună cu alte 18 fete, am descoperit cât de captivante pot fi problemele de fizică, îți pun logica la încercare și sunt destul de neobișnuite”, a povestit Anastasia.

Alte eleve spun că nivelul competiției a fost unul provocator. „A fost o competiție intensă, mai ales pentru cineva care chiar adoră fizica”, a notat Andreea-Francesca. Pentru ele, evenimentul a transmis și un mesaj clar că fetele au locul lor în domeniile științei și al tehnologiei. „Fetelor care vor să se implice în știință le sugerez să învețe cât mai mult și să fie curioase. Astfel vor avea parte de mai multe oportunități”, a menționat Sofia după ce a primit medalia binemeritată.

Participantele au subliniat că implicarea fetelor în știință aduce beneficii întregii societăți. „Este bine ca femeile să studieze științele reale, deoarece vor apărea idei noi și descoperiri noi,”  a punctat Elena, aflată la prima sa competiție.

„Și fetele pot. Avem capacități, știm să programăm și să facem analize profunde în fizică”, a ținut să adauge Andreea-Francesca.

Prima Competiție Națională de Fizică pentru Fete a reunit 249 de eleve din clasele VI–XII din 14 raioane ale Republicii Moldova, oferindu-le oportunitatea de a-și testa cunoștințele, de a cunoaște alte fete pasionate de fizică, dar și de a descoperi oportunitățile educaționale oferite de Universitatea Tehnică a Moldovei în domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului EVOLVE4GE, implementat de UN Women Moldova în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei și Liceul Teoretic „Orizont”. Inițiativa contribuie la promovarea egalității de gen și la crearea unor oportunități reale pentru fete de a accesa domeniile științei și tehnologiei.

În deschiderea competiției, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, gazda acestui eveniment, Viorel Bostan, a subliniat importanța promovării educației științifice și a participării fetelor în domeniile tehnice și inginerești: „Sunt convins că în viitor veți avea realizări extraordinare și îmi doresc ca aceste realizări să se întâmple în domeniul științelor exacte, tehnologiilor, ingineriei, matematicei. Sunt tată a unei fete care studiază ingineria moleculară și care niciodată nu s-a oprit în acele limitări pe care le formulează societatea. Știința nu face deosebire între bărbat și femeie, ceea ce este important în știință este creativitatea, munca, dorința, entuziasmul și efortul”.

„Timp de mulți ani, fetelor din întreaga lume li s-a spus, direct sau indirect, că fizica, ingineria și tehnologia „nu sunt pentru ele”. Aceste mesaje limitează alegerile. Ca rezultat, mai puține femei ajung să studieze fizica și domenii STEM avansate, chiar dacă talentul și curiozitatea sunt distribuite în mod egal. Acest lucru influențează ulterior carierele, oportunitățile și accesul echitabil la locuri de muncă înalt calificate, în special în domeniul tehnologic. La UN Women, lucrăm pentru a elimina discriminarea împotriva femeilor și fetelor și pentru a ne asigura că fiecare fată își poate valorifica pe deplin potențialul,” a susținut Reprezentanta UN Women Moldova, Dominika Stojanoska, evidențiind rolul unor astfel de inițiative în crearea unui mediu educațional incluziv, în care fetele să fie încurajate să își exploreze potențialul și să urmeze cariere în domeniile STEM.

La rândul său, Martina Spernbauer, Lideră de echipă pentru guvernanță, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a subliniat că investițiile în educația fetelor și în egalitatea de gen contribuie la dezvoltarea unei societăți mai inovatoare și mai prospere: „Fiecare descoperire începe cu o întrebare simplă: „De ce?” sau „Cum?”. Iar astăzi, aceste întrebări vin de la voi. Acest spirit al curiozității este exact ceea ce stimulează progresul. Uniunea Europeană crede cu tărie că fiecare fată ar trebui să aibă oportunitatea de a explora știința, tehnologia, ingineria și matematica. Pe măsură ce țara se apropie de aderarea la Uniunea Europeană, cunoașterea, talentul  și inovația vor juca un rol esențial în construirea unei societăți mai puternice și mai prospere. Multe dintre ideile care vor modela acest viitor pot veni chiar de la voi, cele care sunteți astăzi în această sală.”

Pe parcursul celor două zile, participantele au rezolvat probleme de fizică adaptate nivelului lor de studiu, au participat la sesiuni interactive cu femei din domeniul fizicii și au explorat laboratoarele Universității Tehnice a Moldovei. Competiția s-a încheiat cu ceremonia de premiere.

Rezultatele obținute de participante pot fi accesate pe link. Fizica MD – Olimpiade și Performanță

Prin inițiative precum „MindHerPhysics”, UN Women Moldova contribuie la crearea unui mediu în care fetele sunt încurajate să își dezvolte potențialul în domeniile științei și tehnologiei, deschizând drumul unei noi generații de femei în cercetare, inginerie și inovare.

Ultimele oportunități