Premiul Daphne Caruana Galizia pentru Jurnalism – apel pentru depunerea candidaturilor
La 4 mai, Parlamentul European a lansat oficial apelul pentru depunerea candidaturilor la cea de-a șasea ediție a Premiului Daphne Caruana Galizia pentru Jurnalism.
„La nouă ani de la uciderea brutală a lui Daphne Caruana Galizia, jurnaliștii din întreaga lume continuă să fie intimidați, amenințați și asasinați. Parlamentul European le este alături în lupta lor pentru justiție”, a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Premiul este acordat anual în jurul datei de 16 octombrie, ziua în care jurnalista a fost asasinată.
Premiul recompensează anual jurnalismul de excepție care promovează sau apără principiile și valorile fundamentale ale Uniunii Europene, precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului.
Premiul este deschis jurnaliștilor profesioniști și echipelor de jurnaliști profesioniști de orice naționalitate, care pot transmite materiale de investigație publicate sau difuzate de instituții media din unul dintre cele 27 de state membre ale UE.
Premiul anual, în valoare de 20.000 de euro, va fi acordat în octombrie 2026, în cadrul Parlamentului European de la Strasbourg.
Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 31 iulie.
Premiile din 2024 și 2025 au fost acordate unei investigații despre copiii migranți neînsoțiți dispăruți („Lost in Europe”) și unei investigații comune privind flota fantomă a Rusiei, coordonată de Follow the Money.
Aflați mai multe