Skip to main content

Brodețchi – o fabrică nouă la Hîncești

27 octombrie 2026

Fabrica „Brodețchi” este una dintre poveștile de succes din raionul Hîncești care arată cum sprijinul european poate accelera dezvoltarea unei investiții private deja planificate. Compania activează în industria de panificație și produce pâine, produse de patiserie și cofetărie, precum și produse culinare, oferind totodată servicii pentru sectorul HoReCa și catering. În Hîncești, compania constuiește de la zero o nouă fabrică de panificație, cu spații de producție mai mari și utilaje moderne. Investiția beneficiază de sprijin prin schema de ajutor de stat asociată Planului de Creștere al UE pentru Republica Moldova. În cadrul proiectului, compania și-a asumat crearea a cel puțin 30 de noi locuri de muncă.

Compania are deja în jur de 700 de angajați și deservește o parte importantă a pieței naționale. Noua unitate de producție nu este gândită doar ca o extindere fizică a capacităților existente. Investiția urmărește și modernizarea proceselor, diversificarea gamei de produse și creșterea competitivității într-un sector în care calitatea, costurile de producție, logistica și capacitatea de a răspunde rapid cererii sunt esențiale.

O miză importantă este și deschiderea către piețele externe. Compania intenționează să dezvolte produse de patiserie destinate exportului, România fiind prima piață externă vizată. Pentru o companie din industria alimentară, trecerea de la piața internă la export presupune însă mai mult decât creșterea volumelor: sunt necesare standarde constante de calitate, capacitate de producție, ambalare, logistică și adaptarea produselor la cerințele unei piețe noi.

Ultimele oportunități