
Apel deschis: Participare în Programul Diplomatic UE pentru Țările din Regiunea de Extindere
După lansarea de succes a Programului Diplomatic al Uniunii Europene pentru Țările din Regiunea de Extindere, Colegiul Europei (College of Europe) anunță apelul pentru cea de-a treia ediție a programului, care urmează să se desfășoare în perioada 1 februarie 2026 – 2 iulie 2026.
Acest program, finanțat de Direcția Generală pentru Extindere și Vecinătatea Estică (DG ENEST) a Comisiei Europene, are ca obiectiv principal consolidarea cooperării regionale între diplomații și/sau funcționarii din țările regiunii de extindere și omologii lor din statele membre ale UE, prin crearea unui spirit comun (esprit de corps) și prin aprofundarea cunoștințelor despre afacerile europene. Curriculumul include activități comune cu Academia Diplomatică a Uniunii Europene, finanțată de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE).
Apelul este destinat în special diplomaților și/sau funcționarilor care activează în domeniul politicii externe și al aderării la UE din Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, *Kosovo, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Ucraina și Turcia.
Candidații interesați sunt invitați să aplice până la data de 15 noiembrie (ora 18:00 CET).
Toate informațiile despre program și procedura de aplicare sunt disponibile aici.