
Concertul „Disney & Oscar Music” a transformat cetatea Tighina într-o poveste muzicală
Notele muzicale și farmecul poveștilor pentru copii au transformat pentru o zi cetatea Tighina într-o scenă desprinsă din filmele Disney. Evenimentul cultural, organizat sub egida Moldovan National Youth Orchestra (MNYO) și devenit deja o tradiție, a fost susținut de Programul Uniunii Europene „Măsuri de consolidare a încrederii”, implementat de PNUD.
Concertul „Disney & Oscar Music”, desfășurat pe 1 iunie, a fost dedicat familiilor venite din diferite localități de pe ambele maluri ale Nistrului, reunite în cetate sub acorduri de muzică simfonică.
„Pentru mine, cel mai frumos lucru a fost că oameni de pe ambele maluri ale Nistrului au fost acolo împreună, bucurându-se de muzică și de o seară caldă de vară. Nu a fost doar un concert – a fost o experiență pe care o voi păstra cu drag în amintire”, a spus Dorina.


„Nostalgia desenelor animate Disney m-a adus la concertul de azi. Mulți nu sunt fani ai pieselor muzicale din filmele de animație, dar eu le ador, tocmai de aceea am venit astăzi – ca să le ascult live”, a împărtășit cu noi Alexandr.
Prima parte a concertului a inclus o selecție de melodii din filmele Disney, urmată de coloane sonore din filme premiate cu Oscar.
„Noi, muzicienii, nu avem naționalitate sau granițe – tocmai de aceea colaborarea noastră este atât de frumoasă, iar muzica devine limbajul nostru comun”, a adăugat Natalia Kirka, interpretă din Tiraspol.
„Disney & Oscar Music” este al șaptelea concert organizat de MNYO cu sprijinul UE și PNUD. După lucrările de restaurare și conservare a cetății, realizate în prima etapă cu sprijinul programului „Măsuri de consolidare a încrederii” al UE, implementat de PNUD, potențialul turistic al cetății Tighina a crescut considerabil. Concertele și evenimentele culturale desfășurate între zidurile cetății contribuie la păstrarea durabilă a acesteia.

Programul „Măsuri de consolidare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la apropierea locuitorilor de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea acestora în proiecte comune de dezvoltare.