
Conferință de presă susținută de vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță
Europe Café a fost gazda unei conferințe de presă susținute de vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță, aflat în vizită oficială la Chișinău. Discuțiile s-au concentrat pe sprijinul politic, instituțional și economic oferit de UE în procesul de aderare al țării noastre.
Oficialul a anunțat că, în perioada următoare, va fi semnat un nou Memorandum de înțelegere între Parlamentul European și Parlamentul Republicii Moldova. Acesta va include activități comune menite să contribuie la consolidarea instituției, percepută ca instituția cetățenilor, astfel încât oamenii să se simtă reprezentați și implicați în procesul decizional democratic.
În plus, Parlamentul European urmează să deschidă un birou de reprezentare la Chișinău, un pas simbolic dar și practic, care confirmă angajamentul Uniunii Europene față de Republica Moldova.
Oficialul a vorbit cu presa și despre riscurile asociate perioadei electorale, precum dezinformarea online, campaniile manipulative desfășurate prin rețele sociale și finanțările netransparente, care pot afecta procesul democratic.
De asemenea, a fost reiterat faptul că beneficiile aderării la Uniunea Europeană încep să se simtă încă din etapa de preaderare, prin creșterea atractivității pentru investiții și prin stabilizarea economică și instituțională.
Vicepreședintele Ștefănuță a subliniat sprijinul Parlamentului European pentru drumul european al Republicii Moldova.