
Jurnaliștii din republica Moldova sunt invitați să participe la o vizită de studiu la Bruxelles
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova organizează, în perioada 15-19 noiembrie 2026, o vizită de studiu la instituțiile Uniunii Europene de la Bruxelles destinată jurnaliștilor din Republica Moldova. Programul le va oferi participanților posibilitatea de a afla mai multe despre activitatea instituțiilor Uniunii Europene, procesul de extindere și relațiile dintre UE și Republica Moldova, precum și de a interacționa direct cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor europene.
Vizita va avea loc în contextul EU Enlargement Forum 2026, desfășurat la Bruxelles în perioada 15-16 noiembrie, sub genericul „Wider Europe – Stronger Europe”. Forumul va reuni reprezentanți ai instituțiilor europene, ai statelor membre și ai țărilor candidate, precum și reprezentanți ai societății civile, mediului de afaceri și ai mass-media, pentru discuții privind viitorul procesului de extindere a Uniunii Europene. Printre subiectele de pe agenda Forumului se numără dimensiunea strategică și geopolitică a extinderii UE, reziliența democratică, contribuția societății civile și a autorităților locale, oportunitățile economice ale extinderii, reconcilierea și pregătirea pentru o Uniune Europeană mai largă.
Pentru jurnaliștii din Republica Moldova, participarea la Forum va reprezenta o oportunitate de a urmări direct dezbaterile privind extinderea UE și de a obține informații și perspective relevante pentru reflectarea în mass-media a parcursului european al Republicii Moldova.
Programul vizitei va include, de asemenea, întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor europene, organizații media, ONG-uri și membri ai diasporei moldovenești din Bruxelles. Înaintea deplasării la Bruxelles, participanții vor lua parte la o sesiune de instruire la Chișinău, dedicată structurii instituționale a Uniunii Europene și politicii externe a UE.
Toate costurile aferente participării la program vor fi acoperite integral de Uniunea Europeană.
Jurnaliștii interesați sunt invitați să depună dosarele de participare până pe data de 2 octombrie 2026, la adresa media@bdr.md, cu titlul mesajului: Vizită de studiu – Bruxelles 2026.
Criteriile de eligibilitate și informațiile privind procesul de aplicare sunt disponibile în formularul de aplicare aferent.
Această inițiativă face parte din seria de vizite de studiu organizate de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova încă din 2015. Scopul programului este de a promova cunoașterea bunelor practici europene și de a contribui la dezvoltarea profesională a jurnaliștilor moldoveni, prin facilitarea unui contact direct cu instituțiile Uniunii Europene și procesele lor de comunicare.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactați:
BDR Associates Communication Group – Violetta Iaroș, 0688 222 51, violeta.iaros@bdr.md.


