Skip to main content

Moldova va adera la Convenția de Tranzit Comun și Convenția privind simplificarea comerțului

26/09/2025

Consiliul Uniunii Europene a anunțat pe 25 septembrie 2025 decizia prin care Republica Moldova este invitată să adere la Convenția de Tranzit Comun și la Convenția din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri. 

Aceasta reprezintă un pas istoric pentru Republica Moldova, confirmând direcția fermă de integrare europeană și eforturile constante de modernizare și armonizare cu standardele Uniunii Europene. Începând cu 1 noiembrie 2025, Republica Moldova va putea deveni parte la Convenții prin depunerea Instrumentului de Aderare la Secretariatul General al Consiliului UE. 

Convenția privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri introduce Documentul Administrativ Unic (DAU), utilizat pentru toate formalitățile de import și export, precum și o procedură comună de tranzit pentru schimburile comerciale dintre statele participante, indiferent de natura sau originea mărfurilor. Prin standardizarea documentelor vamale și digitalizarea procedurilor, birocrația este redusă, eliberarea mărfurilor este accelerată, iar comerțul transfrontalier devine mai transparent și mai eficient. 

Aderarea a fost posibilă grație unui grant al Uniunii Europene în valoare de 1,18 milioane EUR, utilizat pentru dezvoltarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) – una dintre condițiile esențiale pentru aderare. Prin NCTS, Republica Moldova și-a conectat sistemul electronic național la platformele transeuropene de schimb de date, pregătind terenul pentru o funcționare digitală, sigură și eficientă a procedurilor vamale. Acest pas semnificativ favorizează exporturile moldovenești către piețele europene, reducând costurile și eliminând întârzierile asociate cu procedurile pe support de hârtie. 

Această realizare aduce beneficii concrete pentru companiile și cetățenii Republicii Moldova: 

· Exporturi mai rapide către piețele Uniunii Europene; 

· Reducerea costurilor administrative și a timpului de așteptare la frontieră; 

· Creșterea competitivității produselor moldovenești pe piața europeană; 

· Mai multă transparență și predictibilitate pentru operatorii economici și autoritățile vamale. 

Informații de context: 

În urma aderării Republicii Moldova la Convenția de tranzit comun și la Convenția privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri, sistemul NCTS va permite integrarea cu rețelele vamale europene și internaționale, ceea ce va facilita un comerț internațional mai sigur și mai eficient și va reduce timpii de așteptare în posturile vamale. 

NCTS (Noul Sistem Computerizat de Tranzit) este un sistem european de gestionare și control, bazat pe depunerea electronică a declarațiilor de tranzit și pe schimbul electronic de date între autoritățile vamale implicate într-o procedură de tranzit: biroul de plecare, biroul de tranzit și biroul de destinație. Beneficiile NCTS includ: servicii de calitate sporită pentru operatorii economici, securitatea îmbunătățită a datelor, confirmarea electronică a operațiunilor de tranzit, reducerea costurilor și a întârzierilor cauzate de declarațiile pe suport de hârtie, precum și diminuarea riscului de fraudă și corupție prin monitorizarea online a operațiunilor de tranzit. 

Proiectul de implementare a NCTS în Republica Moldova a fost lansat la 26 septembrie 2023 și a fost dezvoltat de Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Ultimele oportunități