Skip to main content

Protecția avertizorilor și prevenirea corupției la MAI și IGPF: lecții internaționale utile

24/03/2026

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) au participat la sesiunea  de instruire „Protecția avertizorilor de integritate și măsuri preventive împotriva corupției  active în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și IGPF: experiență internațională,  practică și lecții învățate.”, desfășurată în perioada 16–17 și 19–20 martie 2026, la Chișinău.  Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană  „EU4Borders Security – Moldova.” 

Activitatea a avut ca scop consolidarea cerințelor pentru dezvoltarea unui sistem de protecție a  avertizorilor de integritate în cadrul instituției, precum și implementarea măsurilor de prevenire  și combatere a corupției active. 

Pe parcursul celor patru zile, participanții celor două grupuri au analizat experiența  internațională și bunele practici privind protecția avertizorilor de integritate, mecanismele  eficiente de raportare a neregulilor și instrumentele pentru prevenirea corupției active în cadrul  IGPF. Discuțiile s-au axat, de asemenea, pe consolidarea mecanismelor interne de raportare a  încălcărilor legate de corupție, promovarea unei abordări de toleranță zero față de corupție și  împărtășirea celor mai bune practici ale țărilor UE în domeniul protecției avertizorilor de  integritate. 

Pe durata instruirii, ofițerii au lucrat în grupuri pentru a dobândi experiență practică în  gestionarea diferitelor situații de risc, înțelegerea responsabilităților profesionale și rolul  fiecăruia în consolidarea unui mediu lipsit de practici corupte, precum și în aplicarea metodelor  și strategiilor de prevenire și combatere a corupției. 

Prin participarea la această instruire, IGPF își reafirmă angajamentul față de promovarea  integrității, profesionalismului și responsabilității – elemente esențiale pentru consolidarea  încrederii publice și pentru funcționarea eficientă a unui sistem de gestionare a frontierelor  sigur. 

Despre „EU4Borders Security – Moldova”:

Proiectul „EU4Borders Security – Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și  implementat de Agenția Centrală de Management al Proiectelor (CPVA) din Lituania, Fondul  de Solidaritate PL și Organizația Internațională pentru Migrație. 

Cu durată de implementare de 36 de luni, începând cu iunie 2025, proiectul sprijină  consolidarea capacităților instituționale și alinierea Republicii Moldova la standardele  europene în domeniul managementului integrat al frontierelor. 

Mai multe informații despre proiect pot fi consultate pe platforma oficială  www.EU4Moldova.eu AICI.

Ultimele oportunități