Skip to main content
Echipa Europe Café, alături de Rețeaua de Euro Cluburi și Centrele de informare din Republica Moldova susțin modul sănătos de viață. Împreună, ne-am alăturat inițiativei lansate de Comisia Europeană - #BeActive - Săptămâna Europeană a Sportului, prin activități sportive și de promovare a mișcării pentru o viață mai sănătoasă.

Rețeaua Euro Cluburilor se alătură inițiativei #BeActive – Săptămâna Europeană a Sportului

03/10/2025

Echipa Europe Café, alături de Rețeaua de Euro Cluburi și Centrele de informare din Republica Moldova susțin modul sănătos de viață. Împreună, ne-am alăturat inițiativei lansate de Comisia Europeană – #BeActive – Săptămâna Europeană a Sportului, prin activități sportive și de promovare a mișcării pentru o viață mai sănătoasă.

Pe parcursul lunii octombrie, mai multe centre de informare UE și Euro Cluburi organizează activități tematice concentrate în jurul noțiunii de sport: gimnastică, meciuri amicale, campionate etc.

În deschiderea săptămânii, membrii Euro Clubului de la Liceul „Alexei Mateevici” din Chișinău au organizat cea de-a III-a ediție a mini-campionatului de fotbal, reunind studenți din cadrul specializării Sport și Pregătire Fizică, dar și membri ai altor Euro Cluburi din Chișinău. Fiecare meci a devenit o adevărată sărbătoare a mișcării, pasiunii și lucrului în echipă. Campionatul va continua pe parcursul lunii octombrie.

Săptămâna Europeană a Sportului a început cu flashmobul național #BeActive – activități de gimnastică desfășurate în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în școlile din Moldova. Activitatea a constat într-o sesiune de exerciții fizice matinale de 15 minute.

Ultimele oportunități