Skip to main content

1 an de activitate al proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”: oportunități de dezvoltare IT pentru locuitorii din sudul țării

La un an de activitate, proiectul „EU4Moldova: Startup City Cahul” a înregistrat rezultate remarcabile în zona de sud a țării. În această perioadă, au fost introduse 4 discipline STEM în curricula școlară. La fel, 38 de școli din regiunea de sud au fost conectate la disciplinele viitorului, 739 de persoane au participat la cursuri de instruire în IT, iar 89 de beneficiari au avut parte de educație antreprenorială. În cadrul unor programe de formare, 210 profesori și-au îmbunătățit competențele digitale și au fost implicați în predarea disciplinelor STEM.

Aceste cifre au demonstrat aportul semnificativ pe care proiectul„EU4Moldova: Startup City Cahul” l-a avut pentru dezvoltarea regiunii, ceea ce reconfirmă importanța strategică a inițiativei pentru sudul țării.

Până în 2024, proiectul „EU4Moldova: Startup City Cahul” își propune să consolideze potențialul economiei digitale, să contribuie la creștere ofertei de profesioniști IT în regiune, să  susțină dezvoltarea antreprenoriatului în sudul țării și apariția unor noi afaceri bazate pe inovații. Astfel, toate acțiunile sunt îndreptate spre sporirea competitivității și atractivității regiunii Cahul.