Skip to main content

4 CLĂDIRI PUBLICE DIN CANTEMIR – ECHIPATE CU PANOURI FOTOVOLTAICE

26/11/2020

Liceul „Dimitrie Cantemir”, gimnaziul „Mihai Eminescu” și 2 grădiniţe din Cantemir participă la un ambiţios proiect UE „Reabilitarea Termică a Clădirilor Educaţionale din Cantemir”, finanţat de Uniunea Europeană, în cadrul programului CoM-DeP – „Convenţia Primarilor – Proiecte Demonstraţionale”.

Foto: instalarea panourilor fotovoltaice în Cantemir

În timp ce lucrările de termoizolare a clădirilor au fost finanţate din fondurile Uniunii Europene, echiparea clădirilor cu instalaţii performante de generare a energiei verzi a fost posibilă datorită sprijinului Programului de Granturi Mici GEF-PNUD.
Panourile fotovoltaice vor contribui la producerea energiei necesare instituţiilor de învăţământ din Cantemir, dar vor servi și drept exemplu demonstrativ pentru soluţiile eco-energetice. Fiecare instalaţie are o putere nominală de 5 kW și este racordată la sistemul de distribuţie prin schema Net Metering, ceea ce va permite realizarea unor economii semnificative prin compensarea consumului de energie electrică de la 20% la 80%, în funcţie de clădire.

Ultimele oportunități