Skip to main content
90 mayors and deputy mayors from the Republic of Moldova attended a forum on regional development

90 de primari și viceprimari din Republica Moldova au participat la un forum dedicat dezvoltării regionale

15/11/2024

90 de primari și viceprimari din 26 de raioane participă, în perioada 12-14 noiembrie, la Ungheni, la Forumul Primarilor. Oficialii locali reprezintă comunități care beneficiază de sprijinul a două programe majore finanțate de Uniunea Europeană și implementate de PNUD: „Primarii pentru Creștere Economică” și „EU4Moldova: Regiuni-cheie”.

Forumul, dedicat dezvoltării regionale, facilitează dialogul dintre reprezentanții administrației publice locale, pentru a stabili parteneriate, prelua expertiză și bune practici pentru dezvoltarea infrastructurii locale și planificarea urbană durabilă. La eveniment au fost prezentate bunele practici ale primarilor din România, Polonia și Lituania. Totodată, a treia zi a forumului a inclus vizite în municipiul Ungheni în Piața Independenței, Centrul de Informare Turistică, Zona Economică Liberă (care au beneficiat de suport din partea UE și PNUD Moldova) și „Podul Eiffel”.

„UE promovează incluziunea socială și sporește bunăstarea cetățenilor săi prin diverse programe și fonduri. Prin alinierea politicilor sale sociale la standardele UE, Republica Moldova poate îmbunătăți bunăstarea cetățenilor săi, poate reduce inegalitățile sociale și poate crea o societate mai incluzivă și mai prosperă. În perioada de preaderare, Republica Moldova va beneficia de sprijinul și expertiza UE în alinierea politicilor sale sociale la standardele UE, inclusiv prin Planul de creștere economică al UE pentru Republica Moldova. Autoritățile locale joacă un rol crucial în implementarea acestor politici la nivel local. În acest sens, consolidarea capacității autorităților locale este acum mai importantă ca niciodată”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Acest forum oferă autorităților publice locale șansa de a discuta despre probleme reale, adesea simultane, și despre modul în care putem răspunde eficient la acestea împreună. PNUD și Uniunea Europeană vor continua să sprijine comunitățile locale pentru a deveni mai reziliente, mai prospere și pregătite să implice oamenii în luarea deciziilor și în implementarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă”, a afirmat Seher Ariner, Reprezentantă rezidentă adjunctă, PNUD Moldova.

„Acest eveniment este o oportunitate pentru primarii din Moldova de a colabora, de a învăța din experiențele altor regiuni și de a consolida proiectele locale de dezvoltare economică. Numai prin cooperare și angajament ferm putem aduce schimbări durabile și semnificative în comunitățile noastre”, a menționat Ana Mardare, Secretară de stat, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate rezultatele obținute de inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), finanțată de Uniunea Europeană cu un buget pentru Republica Moldova de 1,8 milioane de euro și implementată de PNUD. Inițiativa este axată pe dezvoltarea capacităților autorităților locale și implementarea unor proiecte strategice pentru dezvoltare economică sustenabilă în rețeaua de 65 de primării și consilii raionale. Cu sprijinul M4EG, localități precum Ceadîr-Lunga, Sireți, Taraclia și Geamăna au implementat proiecte de eficiență energetică, atrăgând investiții pentru intervenții cum ar fi termoizolarea grădinițelor și modernizarea iluminatului stradal etc., ceea ce a contribuit la economisirea energiei și reducerea cheltuielilor pentru peste 20.000 de locuitori.

În localitățile Copceac, Drochia, Cimișlia, Cărpineni și Volintiri, M4EG a susținut proiecte de dezvoltare economică, incluziunea refugiaților și fortificarea coeziunii sociale, de care au beneficiat peste 35.000 de persoane.

Tot în cadrul forumului au fost menționate exemple de bune practici obținute de programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, care, cu un buget de 23 de milioane de euro, a contribuit la dezvoltarea regiunilor Ungheni și Cahul, îmbunătățind condițiile de trai pentru peste 200.000 de locuitori. Aceste regiuni au beneficiat de intervenții strategice în diverse domenii, precum dezvoltarea mediului de afaceri, atragerea de investiții, îmbunătățirea infrastructurii, dezvoltarea soluțiilor smart și consolidarea capacităților administrației locale.

Astfel, în municipiile Cahul și Ungheni a fost dezvoltată platforma SMART City, a fost instituit Ghișeul Unic, grădinițele au fost dotate cu echipamente IT, la Ungheni au fost instalate peste 1000 de contoare de apă cu citire la distanță și monitorizare video la operatorul regional AVE Ungheni.

Programul a mai susținut 74 de antreprenori și 8 clustere cu peste 180 de membri. Aceste intervenții menite să dezvolte mediul de afaceri, au generat peste 440 de locuri noi de muncă și au fost create aproximativ 250 de produse și servicii noi. Astfel, Ungheni și Cahul sunt acum pe calea transformării în regiuni inteligente, verzi și incluzive.

Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică” și programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” sunt proiecte finanțate de UE și implementate de PNUD Moldova, care promovează dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții în Republica Moldova, acordând prioritate creării de locuri de muncă, dezvoltării infrastructurii și consolidării capacităților administrației publice locale.

Ultimele oportunități