Skip to main content

Inspiră-te
Implică-te
Evoluează

De ce am avut
nevoie de un
An European al Competențelor?

Bun venit într-un an al competențelor, un an al evoluției, un an care ne oferă posibilitatea să ne conturăm viitorul. Anul European al Competențelor reprezintă o oportunitate de a dobândi aptitudinile necesare pentru locuri de muncă de calitate și de a contribui la rezolvarea deficitului de abilități în întreaga Europă. Dezvoltarea personală și contracararea decalajului de competențe asigură că toți sunt pregătiți să facă față provocărilor pe care le aduce peisajul dinamic al ocupării forței de muncă, dar și să deschidă uși către oportunități care să se potrivească perfect cu aspirațiile tale.

77%

dintre companiile din UE raportează
dificultăți în găsirea lucrătorilor
cu abilitățile necesare

60%

dintre adulți ar trebui să participe
la training în fiecare an până în
2030

20 M

specialiști ar trebui să fie
angajați în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor în UE până în
2030

Facts and Figures
Imagine Imagine

Cum ne propunem
să acționăm?

Anul European al Competențelor își propune să stimuleze învățarea pe tot parcursul vieții, oferind posibilitatea tuturor, atât indivizilor, cât și companiilor, să se implice în procesul de tranziție către o economie verde și digitală. Împreună, putem contribui la conturarea unui viitor în care oportunitățile de învățare să genereze schimbări pozitive. Proiectele de recalificare și dezvoltare a competențelor transformă viețile în întreaga Europă, iar impactul lor se resimte și în locuri precum Republica Moldova.

Dezvoltă-ți apitudinile

Model European Union

Model EU reprezintă o inițiativă care are drept scop să conecteze tinerii cu procesele de negociere și luare a deciziilor din cadrul Uniunii Europene, încurajând implicarea activă a acestora. Obiectivul principal este să faciliteze înțelegerea participanților a funcționării interne a principalelor instituții europene prin implicarea directă în procedurile legislative ale UE. Primul eveniment Model UE din Moldova este programat să aibă loc în aprilie 2024.

Tinerii Ambasadori Europeni

Inițiativa Tinerii Ambasadori Europeni (YEA) este o rețea de comunicare apolitică, voluntară și vibrantă, care conectează și construiește punți de prietenie între tinerii din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și statele membre ale UE și Regatul Unit. Inițiativa a fost înființată în iunie 2016 ca parte a proiectului “EU NEIGHBOURS east” și a implicat până în prezent peste 1.700 de tineri din peste 30 de țări diferite.

Euro Cluburile și Centrele de Informare UE

Euro Cluburile și Centrele de Informare ale Uniunii Europene (CIUE) reprezintă o rețea extinsă de multiplicatori ai informațiilor cu privire la aportul Uniunii Europene la dezvoltarea Republicii Moldova. Euro Cluburile și Centrele de Informare ale Uniunii Europene contribuie la colectarea și diseminarea cunoștințelor cu tematică europeană: politici, instituţii, programe comunitare, relații de vecinătate etc. 30 de Centre de Informare și Euro Cluburi funcționează pe teritoriul țării, având peste 1.000 de membri activi.

Imagine

Descoperă-ți potențialul de
antreprenor

Îmbunătățește-ți abilitățile cu programul Erasmus pentru Tinerii Antreprenori. Aplică pentru o schimbare de experiență de impact, fără costuri, concepută pentru cei care inițiază o afacere sau se află în primii trei ani de la lansarea acesteia. Inițiativa conectează antreprenorii ambițioși cu profesioniști experimentați dintr-o altă țară europeană. Ai posibilitatea să beneficiezi de instruiri și să-ți dezvolți abilități esențiale pe o perioadă flexibilă de până la șase luni. Procesul de aplicare este gratuit și accesibil online. Mai mult decât atât, vei primi și o indemnizație lunară pentru a-ți acoperi costurile de călătorie și ședere. Sporește performanța afacerii tale și investește într-un viitor mai bun

Oameni reali,
competențe autentice

Pătrunde într-o lume a schimbării și progresului. Explorează povești captivante ale oamenilor din Republica Moldova, care evidențiază impactul real al proiectelor de recalificare și dezvoltare a competențelor. Sunt mai mult decât povești, acestea ilustrează modul în care noile abilități te pot pregăti pentru viitoarele provocări, în care îți pot transforma viața. Descoperă istoriile care evidențiază impactul finanțării UE în crearea oportunităților pentru învățare și creștere.

Imagine Imagine

Fii parte a acestei mișcări!
Conturează-ți viitorul

Anul European al Competențelor reprezintă o adevărată mișcare pentru un viitor în care competențele duc spre progres. Să creăm împreună o lume în care fiecare are instrumentele necesare pentru a se adapta și a persevera. Călătoria ta începe acum. Un viitor în care abilitățile corespund tendințelor începe astăzi. Alătură-te Anului European al Competențelor. Împreună putem construi un viitor în care potențialul tău se aliniază perfect cerințelor unei piețe a muncii în continuă schimbare.

Urmărește

#EuropeanYearOfSkills