Skip to main content

Atelier de lucru pentru 140 specialiști din domeniul finanțelor, organizat cu suportul UE

La 15 august, aproximativ 140 de specialiști din cadrul Ministerului Finanțelor și a instituțiilor subordonate – Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Inspecția Financiara, Agenția Achiziții Publice, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe, Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării si Oficiul de Gestionare a Proiectelor de Asistență Externă, s-au adunat pentru a participa la atelierul de lucru „Finanțele publice – motor al integrării europene”, activitate organizată cu sprijinul Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene.

Participanții, inclusiv conducerea de vârf și de nivel mediu a instituțiilor, au revizuit stadiul actual al procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, cu un accent sporit pe cele opt capitole ale acquis-ului comunitar, în care Ministerul Finanțelor are un rol principal: Libera circulație a capitalului; Achiziții publice; Servicii financiare; Politica economică și monetară; Fiscalitate; Politica economică și monetară; Uniunea vamală; Control financiar; Prevederi financiare și bugetare. De asemenea, cei prezenți la eveniment au avut șansa de a-și testa cunoștințele despre procesul de integrare europeană a țării, participând la un concurs dinamic de întrebări și răspunsuri, ce a cuprins aspecte tehnice și diverse curiozități legate de fiecare capitol al acquis-ului UE. 

În deschiderea evenimentului, Ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, a declarat: „Accesiunea la UE este asociată cu multe schimbări, unele mult așteptate, altele dureroase, altele curajoase, altele necesare. Ministerul Finanțelor are un rol foarte important în acest parcurs, asigurând, totodată, stabilitatea și integritatea sistemului financiar al țării în strânsă corelare cu obiectivele Strategiei de management al finanțelor publice.”

Înaltul Consilier UE în domeniul politicii vamale și fiscale, Rosario De Blasio, a precizat: „În martie 2023, Moldova a fost supusă celei de-a doua evaluări, bazându-se pe cunoștințele și experiența dobândite în urma cooperării strânse de lungă durată cu Uniunea Europeană. Rezultatele acestei evaluări sunt cruciale pentru a urma în continuare calea integrării europene. Pentru aceasta, eforturi semnificative trebuiesc unite cu o motivație puternică, uneori, depășind propriile capacități.” 

Potrivit organizatorilor evenimentului, astfel de oportunități sunt vitale pentru menținerea proaspătă și actualizată a cunoștințelor tuturor celor direct implicați în deschiderea drumului către aderarea la UE și pentru consolidarea continuă a competențelor, grăbind astfel implementarea reformelor.