Skip to main content

Capacitarea și participarea incluzivă a tinerilor – promovate cu suportul UE

01/10/2023

În această vară, în cadrul proiectului „MYCS – Moldova Youth Civil Society: pentru o societate de tineret mai puternică”, au demarat două activități importante la nivel național: constituirea și prima întâlnire a rețelei organizațiilor societății civile de și pentru tineret, câștigătoare de granturi în valoare de până la 60.000 de euro pentru a dezvolta proiecte și programe de și pentru tineret și Hackathonul Civic #spațiul3, ce a întrunit 50 de tineri din 25 de comunități din țară, care vor realiza inițiative comunitare pentru semenii lor.

Prima întâlnire a rețelei MYCS a organizațiilor societății civile de și pentru tineret

După un proces îndelungat, timp de un an, de mentorat privind consolidarea capacităților organizaționale pentru aproape 30 de organizații de și pentru tineret din țară, acestea au participat la un concurs de proiecte de tineret, organizat de Fundația Terre des hommes Moldova și partenerii săi, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare  (Moldova), ca parte a proiectului MYCS. După un proces riguros de analiză a propunerilor de proiect, 12 organizații de tineret – naționale și locale – au fost selectate pentru a beneficia de granturi de până la 60.000 de euro.

La 29 iunie 2023, reprezentanții celor 12 organizații – reunite în rețeaua MYCS a organizațiilor civile de tineret – s-au întâlnit într-o sesiune de informare și cunoaștere, alături de organizațiile partenere lead ale proiectului.

La întâlnire a participat și Giuseppe Paglione, Ofițer de programe, reprezentant din partea Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. „Sunt recunoscător și încântat să fiu astăzi alături de voi. Este foarte important, într-adevăr, inclusiv pentru UE, să creați și să consolidați această relație între voi, actorii de la nivelul societății civile. UE contează foarte mult pe activitatea dvs. la nivel local – sunteți cei care puteți face lucruri pe care instituțiile adesea nu le pot face, din punct de vedere al rolurilor, al capacității operaționale pe teren. Ceea ce faceți dvs. este extrem de valoros și nu poate fi înlocuit de nimeni altcineva”, li s-a adresat Giuseppe Paglione reprezentaților organizațiilor câștigătoare, povestind că, înainte de a deveni ofițer pentru UE, a lucrat pentru o perioadă, în țara lui de origine, în domeniul societății civile și, astfel, înțelege foarte bine cât de important este ceea ce fac aceste organizații și de câtă pasiune, răbdare și perseverență este nevoie pentru a-și atinge obiectivele.

Acest proiect l-am elaborat din toată inima. Ca responsabilă de fundraising, mă focalizez pe proiecte ce aduc noutate. De data aceasta, echipa avea nevoie de ceva nou și acest proiect a venit să aducă acel aer proaspăt și absolut necesar în echipa noastră. Prin activitățile prevăzute vom avea doar de câștigat – ne vor aduce resurse noi, ne vor testa motivația și ne vor face mai puternici. Iar o echipă puternică, aduce servicii de impact”, a povestit cu entuziasm Veronica Melinteanu, responsabilă de fundraising și comunicare, organizația „Eco-Răzeni”.

Organizațiile câștigătoare vor folosi granturile pentru a crea și dezvolta programe și servicii pentru tineri, dar și pentru dezvoltare organizațională. Crearea unui Guvern al tinerilor, program de voluntariat al tinerilor cu dizabilități, noi spații de tineret în UTA Găgăuzia, instruire vocațională, precum și un program inovator din domeniul psihologiei – bio feedback – sunt câteva dintre proiectele pentru tineri planificate pentru următorul an.

Hackathonul Civic #spațiul3

Hackatonul Civic #spațiul3 a întrunit, între 30 iunie și 1 iulie 2023, la Chișinău, 50 de tineri de 14 – 18 ani din 25 de comunități din țară. Evenimentul, organizat de Fundația Terre des hommes Moldova, a avut loc sub egida a două proiecte de tineret: „MYCS: pentru o societate de tineret mai puternică” și „JOBOTECA – program pilot de pregătire a tinerilor din Moldova pentru piața muncii”, ambele cofinanțate de Uniunea Europeană.

#spațiul3 reprezintă un spațiu de învățare și explorare, de motivare, de conectare și de practică pentru tinerii activi din sectorul civic, dornici să aducă schimbări spre bine la nivel local pentru semenii lor. Acesta este un concept inovator al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile din România (FDSC), parteneră în proiectul MYCS, ce se concentrează pe construirea unei societăți civile puternice, în care cetățenii să reușească să influențeze deciziile publice și să lucreze împreună pentru schimbări sistemice prin mobilizarea comunităților.

Ideea hackathonului a fost abordarea într-o manieră inovatoare a problemelor locale și identificarea unor soluții inedite pentru rezolvarea lor. Tinerii participanți la eveniment au fost ghidați de expertul Vlad Dumitrescu, director de programe la FDSC. Timp de două zile, ei au învățat cum să analizeze ecosistemul de tineret din comunitate și să identifice soluții creative și neconvenționale pentru provocările cu care se confruntă semenii lor.

Unul dintre tinerii participanți a menționat, încântat de metodele nonconformiste de lucru, că „acest hackathon este o ocazie extraordinară pentru noi, tinerii, să contribuim la dezvoltarea comunităților noastre și să aducem schimbări pozitive în societate.”

După o muncă de două luni asupra ideilor de inițiative locale ale tinerilor participanți la hackathon, ghidați de experți din Moldova și România, în final vor fi selectate cele mai bune 10 inițiative, care ulterior vor fi finanțate cu câte 2000 de euro pentru a fi implementate în comunități.

Proiectul „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică” este cofinanțat de Uniunea Europeană și implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova).

Proiectul se derulează între 2022 și 2024 și are ca scop consolidarea capacitățile actorilor civici locali din domeniul tineretului de a presta programe și servicii de participare și capacitare incluzivă și durabilă a tinerilor.

Mai multe detalii despre proiect: tdh.md/MYCS 

Ultimele oportunități

Postări înrudite