Cartea albastră a UE: Parlamentul European și Consiliul European convin asupra noilor reguli de admitere a migranților cu înaltă calificare
- Mobilitate & contacte interpersonale
- Migrație și mobilitate
- Political and security dialogue
- Migration and mobility
La 17 mai, Parlamentul European și Consiliul European au convenit asupra unor noi reguli pentru intrarea și șederea lucrătorilor cu înaltă calificare din țări terțe în UE, în conformitate cu Directiva privind Cartea albastră revizuită.
Noile reguli vor contribui la atragerea specialiștilor cu înaltă calificare în UE: condițiile de admitere devin mai flexibile, iar lucrătorii vor primi mai multe drepturi și oportunități în ceea ce privește munca și circulația între diferite țări ale Uniunii Europene.
„Lucrătorii migranți deja aduc o contribuție importantă în economia UE. Dar faptul că populația din Europa se micșorează și îmbătrânește înseamnă că noi trebuie să continuăm să atragem oameni cu abilități și talente din străinătate, a declarat Comisarul European pentru Afaceri interne, Ylva Johansson. „Acordul de astăzi este un element cheie al Noului Pact privind Migrația și Azilul, care ne va permite să normalizăm politica noastră de migrație”.
Parlamentul European și Consiliul urmează să confirme formal acordul politic prin adoptarea Directivei UE privind Cartea albastră. După aceasta, țările UE vor trebui în termen de doi ani să își alinieze legislația în conformitate cu directiva.
Află mai multe: