Skip to main content
Cea de-a treia ediție a Programului comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova a fost lansată oficial astăzi, 16 aprilie, în Academia de Studii Economice: la eveniment au participat peste 100 de studenți ai facultăților acesteia.

Cea de-a treia ediție a Programului de stagii pentru tineri al EU și Guvernului Republicii Moldova, lansată astăzi

17/04/2024

Cea de-a treia ediție a Programului comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova a fost lansată oficial astăzi, 16 aprilie, în Academia de Studii Economice: la eveniment au participat peste 100 de studenți ai facultăților acesteia.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a deschis evenimentul cu o declarație încurajatoare adresată tinerilor de a participa la programul de stagii.

Printre vorbitorii care și-au împărtășit istoriile de carieră, motivând tinerii să se alăture administrației publice, s-au numărat Aurica Butnari, manager de programe la Delegația Uniunii Europene și Pawel Wojtunik, Înalt Consilier UE în domeniul anticorupției.

Doi dintre absolvenții edițiilor anterioare ale Programului de stagii, care sunt în prezent angajați în administrația publică, și-au împărtășit experiența în calitate de stagiari în edițiile anterioare și cea de angajare în funcția publică. Evenimentul a fost moderat de Irina Cruceru, manager de program al Misiunii Înalților Consilieri în cadrul Delegațiiei UE.

Studenții, masteranzii și tinerii absolvenți au posibilitatea de a deveni stagiari în cele două programe similare: cel comun al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova (cu o durată de două luni în timpul verii); și cel finanțat din bugetul de stat (cu o durată de trei luni). Programul de stagiu comun al UE și Guvernului Republicii Moldova este acoperit din fonduri europene.

Informații detaliate despre programe sunt disponibile la www.eu-advisers.md/intersnhip și www.stagii.gov.md.

Dosarele de concurs la Programul comun vor include un CV și o scrisoare de motivare, depuse la stagii@eu-advisers.md până pe 15 mai.

Ediția din acest an a Programului de stagii este lansată în contextul Anului European al Competențelor.

Ultimele oportunități