Skip to main content

Cele mai bune hoteluri de pe ambele maluri de Nistru, într-un catalog comun

Catalogul „Best Hotels of Moldova, care conține informații despre hotelurile din dreapta și din stânga Nistrului, a fost lansat în cadrul primului For al hotelierilor de pe cele două maluri, desfășurat la Chișinău. Publicația a fost elaborată de către Asociația Națională a Hotelurilor și Restaurantelor din Republica Moldova și de Agenția de Dezvoltare Regională din stânga Nistrului, care în 2016 au stabilit un parteneriat de cooperare în domeniul industriei hoteliere. Cooperarea a fost realizată în cadrul Programului Uniunii Europene „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Timp de un an, prin cooperare, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, cele două organizații au realizat instruiri pentru angajații din domeniul hotelier, vizite de studiu peste hotare și au lansat un Centru Informativ la Tiraspol, pentru turiștii care vor să viziteze stânga Nistrului, dar în cadrul căruia este promovată și oferta turistică de pe malul drept. „Împreună am reușit să obținem rezultate impunătoare pentru dezvoltarea industriei hoteliere și turistice. Timp de o lună de la lansare, la Centrul Informativ Turistic de la Tiraspol au fost consultați circa o sută de turiști. Mai mult decât atât, Centrul contribuie la depășirea stereotipurilor existente despre stânga Nistrului, iar aceasta este un pas important spre consolidarea încrederii”, a menționat Tatiana Iascova, șefa Agenției de Dezvoltare Regională din Tiraspol.

„După instruirile la care am participat, am început să utilizăm activ mai multe instrumente eficiente pentru promovarea hotelului nostru pe rețele specializate, dar și instrumente de dezvoltare a afacerii”, a subliniat în context Victoria Lîsenko, conducătoarea hotelului „CityClub” din Tiraspol. În total, la diverse instruiri au participat reprezentanți ai 57 de hoteluri din dreapta și din stânga Nistrului.

Potrivit lui Marco Gemmer, șef adjunct al Secției proiecte și cooperare tehnică a Delegației UE la Chișinău, această investiție europeană sprijină businessul hotelier de pe ambele maluri ale Nistrului și, grație schimbului de experiență, contribuie la sporirea încrederii între oameni și comunități, și la oferirea de servicii de calitate.

Publicația „Best Hotels of Moldova”, care va fi distribuită în format tipărit și electronic, va fi repartizată la expoziții specializate, la Ambasadele Republicii Moldova peste hotare, la reprezentanțele diplomatice acreditate la Chișinău, precum și la agenții de turism, hoteluri și alte locații. „Este primul material informativ de acest gen, realizat pentru promovarea hotelurilor și va fi util, în special, la expozițiile internaționale, unde este la mare căutare informația consolidată despre piața hotelieră”, consideră Ecaterina Rusu, coordonatoare de proiecte la Asociația Națională a Hotelurilor și Restaurantelor din Moldova.

Cu un buget total de zece milioane de euro, oferiți de Uniunea Europeană, Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” are ca scop să contribuie la sporirea încrederii dintre locuitorii ambelor maluri ale râului Nistrul prin implicarea reprezentanților societății civile, ai mediului de afaceri și ai comunităților locale în activități comune de dezvoltare a afacerilor și a infrastructurii sociale.