Skip to main content

Comisia Europeană propune dublarea finanțării programului Erasmus

La 30 Mai, Comisia Europeana a adoptat o propunere privind următorul program Erasmus+ care vizează dublarea bugetului până la 30 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.

Bazându-se pe succesul actualului Erasmus+, următorul program va oferi oportunități de învățare și mobilitate pentru mai mult de 12 milioane de persoane, în comparație cu patru milioane în prezent. Centrarea sa pe „evoluție, nu revoluție” înseamnă că programul „Erasmus” va continua să cuprindă școli, educația și formarea profesională, învățământul superior și cel continuu – tineret și sport, doar că într-o manieră mai eficientă.

Luând în considerare evaluarea intermediară și consultarea părților interesate (stakeholderi), următorul program va fi substanțial consolidat, extins și va deveni mai incluziv. Acesta va promova în continuare activități care stimulează cunoașterea și promovarea în rândul opiniei publice a Uniunii Europene, oportunitățile în domeniile de perspectivă precum schimbările climatice, robotica ș.a. precum și o mai bună mobilizare și incluziune a persoanelor cu mai puține oportunități. Dimensiunea Internațională a programului va fi, de asemenea, amplificată. Investițiile în oameni, în abilitățile și cunoștințele lor, vor contribui la depășirea provocărilor globale, menținerea echității sociale și vor propulsa competitivitatea Europei.