Skip to main content

Concurs – expoziție de artă contemporană în sculptură, organizată cu ocazia Zilei Europei

Arta și cultura ne ajută să construim o societate mai inspirată și mai creativă, creând punți de legătură între oameni, indiferent de locația acestora. Cu ocazia Zilei Europei 2021 a fost lansată o expoziție-concurs de artă contemporană în sculptură pentru tineri și studenți. În rezultatul apelului au fost colectate 27 de machete creative, reflectând tema „UE – Moldova: Mai puternici împreună.” 

Toate lucrările de artă au fost analizate cu atenție de un juriu special, în componența căruia au intrat 4 specialiști în domeniul artei și al sculpturii, format cu sprijinul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP). 

În luna august a.c., autorii primelor 5 cele mai creative machete au primit premii speciale pentru creativitate, originalitate și caracterul inovativ, venind în susținerea carierei profesionale a acestora în domeniul sculpturii, iar ceilalți participanți au primit diplome de apreciere și cadouri pentru efortul depus. 

Mai mult decât atât, publicul este invitat la o gură de inspirație și creativitate la Europe Café din Chișinău, unde vor fi expuse toate machetele, începând cu data de 23 august 2021, prin înregistrare în vederea facilitării fluxului de vizitatori. De asemenea, Europe Café este localul perfect unde puteți afla mai multe despre sprijinul și asistența oferită de Uniunea Europeană!