Skip to main content

Conformarea legislației privind supravegherea pieței din Republica Moldova cu cerințele UE va facilita comerțul și exporturile, va spori protecția consumatorilor și va proteja mai bine cetățenii

La data de 8 februarie 2022, în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de Asociere (AA) și îmbunătățirea procesului de aproximare legală în Republica Moldova”, a fost organizat un atelier de lucru dedicat armonizării în domeniul supravegherii pieței produselor nealimentare, care este vital pentru protecția consumatorilor. Acesta s-a axat pe situația actuală, legislația UE, pe priorități și pe necesități.

Scopul atelierului de lucru a fost de a familiariza reprezentanții Ministerului Economiei și ai agențiilor relevante din domeniu cu implementarea Regulamentului UE privind supravegherea pieței și conformitatea produselor, precum și de a prezenta evaluarea lacunelor și necesităților legislației privind protecția consumatorilor în Republica Moldova.

Atelierul a fost condus de experți din UE și din Republica Moldova, asigurând o platformă de schimb cu reprezentanți ai autorităților publice naționale pentru a se întâlni și a discuta provocările cu care se confruntă Republica Moldova în armonizarea legislației sale cu reglementările relevante ale UE în aceste domenii, precum și pentru a discuta recomandări și a explora soluții pentru îmbunătățirea legislației naționale. Această asistență a fost oferită pentru a se asigura că Republica Moldova se află pe drumul cel bun și acționează în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere privind dezvoltarea și punerea în aplicare în continuare a unui cadru de reglementare adecvat.

De asemenea, echipa de proiect a UE a prezentat o evaluare a lacunelor în domeniul protecției consumatorilor și a oferit o analiză aprofundată a propunerii de revizuire a protecției consumatorilor în Acordul de Asociere.

Modernizarea normelor în domeniul protecției consumatorilor generează beneficii zilnice pentru toți cetățenii.

De exemplu, în UE, viața de zi cu zi a consumatorilor este influențată de legislația privind protecția consumatorilor, datorită accesului mai larg la bunuri și servicii și a protecției sporite. 

Legislația UE privind protecția consumatorilor prevede următoarele drepturi esențiale, și anume:

  • Publicitate veridică.
  • Obținerea reparării sau înlocuirii bunurilor defecte.
  • Contracte fără clauze abuzive.
  • Returnarea majorității bunurilor achiziționate online în termen de 14 zile.
  • Acces la bunuri și servicii în aceleași condiții ca și clienții locali.
  • Asistență gratuită din partea centrelor europene pentru consumatori în cazul problemelor cu un comerciant stabilit în UE/SEE.

Mai mult decât atât, experții proiectului finanțat de UE au prezentat o evaluare a lacunelor privind supravegherea pieței produselor nealimentare în Republica Moldova, care, de asemenea, vizează facilitarea în continuare a comerțului și a exporturilor către Uniunea Europeană, garantând în același timp un nivel înalt de protecție a sănătății și siguranței consumatorilor, precum și alte aspecte de interes public, cum ar fi protecția mediului.

Obiectivele supravegherii pieței 

Supravegherea pieței asigură faptul că produsele nealimentare de pe piața UE nu pun în pericol consumatorii și lucrătorii. De asemenea, aceasta asigură protecția altor interese publice, cum ar fi mediul, securitatea și echitatea în comerț. Aceasta include acțiuni precum retragerea produselor, rechemarea și aplicarea de sancțiuni pentru a opri circulația produselor neconforme și/sau pentru a asigura conformitatea lor cu legislația. 

Pentru a garanta libera circulație a produselor, este necesar să se asigure că produsele sunt conforme cu legislația și, prin urmare, îndeplinesc cerințele care asigură un nivel ridicat de protecție a intereselor publice, cum ar fi sănătatea și siguranța în general, sănătatea și siguranța la locul de muncă, protecția consumatorilor, protecția mediului, securitatea publică și protecția oricăror alte interese publice protejate de legislația respectivă. Aplicarea riguroasă a acestor cerințe este esențială pentru protecția adecvată a acestor interese și pentru a crea condițiile în care concurența loială pe piața bunurilor poate prospera. Prin urmare, sunt necesare norme care să asigure această aplicare, indiferent dacă produsele sunt introduse pe piață prin mijloace offline sau online și indiferent dacă sunt sau nu fabricate în Uniune.

Proiectul finanțat de UE „Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de Asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală în Republica Moldova” are drept scop creșterea capacităților Guvernului Republicii Moldova și a altor instituții naționale cheie în implementarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova. Activitatea proiectului este structurată în 4 componente care contribuie la îmbunătățirea în continuare a dialogului politic structurat cu societatea civilă, la îmbunătățirea mecanismelor de elaborare a politicilor pentru bugetarea adecvată a documentelor strategice, la susținerea procesului de aproximare juridică prin acordarea de expertiză tehnică și consolidarea capacităților, precum și la modernizarea sistemelor IT în administrația publică care sprijină implementarea Acordului de Asociere. Proiectul este implementat de un consorțiu condus de DAI – Human Dynamics pentru o perioadă de implementare de cinci ani.