Skip to main content
Consiliul a dat astăzi acordul final pentru înființarea Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova, un nou instrument de sprijinire a reformelor legate de UE și a creșterii economice în țară.

Consiliul își dă acordul final pentru sprijinirea reformelor și creșterii economice prin alocarea a 1,9 miliarde de euro

18/03/2025

Consiliul a dat astăzi acordul final pentru înființarea Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova, un nou instrument de sprijinire a reformelor legate de UE și a creșterii economice în țară.

Pachetul de 1,9 miliarde de euro acordat prin Mecanism este cel mai mare pachet de sprijin financiar al UE de la independența Moldovei și se alătură altor forme substanțiale de sprijin din partea UE. Acesta va stimula economia țării, o va aduce mai aproape de aderarea la UE prin accelerarea reformelor. De asemenea, va ajuta Moldova să facă față provocărilor generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și de încercările continue ale Rusiei de a destabiliza țara.

„Astăzi, îi ajutăm pe cetățenii Republicii Moldova să avanseze reformele socio-economice esențiale, să stimuleze economia și să accelereze procesul de aderare la UE. Noul instrument va consolida, de asemenea, reziliența Moldovei, atenuând impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat Adam Szłapka, ministrul afacerilor europene al Poloniei.

Acest Mecanism reprezintă pilonul financiar al Planului de creștere pentru Moldova, prezentat de Comisie în octombrie 2024. Acesta va sprijini Moldova în perioada 2025-2027 și se preconizează că va furniza până la 385 de milioane de euro sub formă de granturi și 1,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Împrumuturile vor fi acordate în condiții extrem de favorabile, cu o perioadă lungă de rambursare și cu rate ale dobânzii avantajoase.

Plățile vor fi supuse unor condiții stricte în ceea ce privește realizarea reformelor prevăzute în Agenda de reformă convenită.

Obiectivele Mecanismului

Mecanismul va sprijini Moldova în implementarea reformelor legate de UE, precum și în accelerarea creșterii economice și realizarea convergenței economice cu UE. Acesta va acoperi toate sectoarele esențiale pentru promovarea creșterii economice a Moldovei și integrarea acesteia în piața unică a UE. Totodată, Mecanismul va fi esențial pentru realizarea Strategiei cuprinzătoare a UE pentru independență și reziliență energetică a Republicii Moldova, care are drept scop decuplarea acesteia de nesiguranța aprovizionării cu energie din Rusia și integrarea completă în piața energetică a UE.

Fondurile vor fi deblocate de două ori pe an, pe baza cererilor Guvernului Republicii Moldova și după verificarea de către Comisie a îndeplinirii tuturor condițiilor relevante prevăzute în Agenda de reformă.

Următorii pași

Regulamentul de instituire a Mecanismului de reformă și creștere pentru Republica Moldova va fi semnat de președinții Consiliului și Parlamentului European, publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare în ziua următoare publicării.

Context

La 10 octombrie 2024, Comisia Europeană a prezentat un Plan de creștere pentru Republica Moldova, care se bazează pe trei piloni:

  • sprijinirea reformelor socioeconomice și fundamentale ale Republicii Moldova,
  • îmbunătățirea accesului Republicii Moldova la piața unică a UE și
  • creșterea sprijinului financiar în perioada 2025-2027 prin intermediul unui Mecanism specific de reformă și creștere pentru Republica Moldova.

Colegislatorii au ajuns la un acord provizoriu cu privire la acest pachet pe 19 februarie 2025.

Ultimele oportunități