Skip to main content

Consolidarea capacităților pentru autoritățile centrale în cadrul proiectului PPF, finanțat de UE

În perioada 30 martie – 8 aprilie 2021, au fost desfășurate primele două cicluri ale noului curs de instruire privind calcularea costurilor proiectelor de investiții publice. Programul cursului a oferit posibilitate reprezentanților autorităților publice centrale și Ministerului Finanțelor să învețe și să aplice tehnici moderne și competențe necesare pentru determinarea costului investițiilor publice.

Cursul face parte din activitățile de consolidare a capacităților realizate de proiectul Uniunii Europene „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în identificarea și pregătirea proiectelor aferente implementării Acordului de Asociere” (Proiectul PPF). În programul cursului au fost incluse mai multe subiecte, de la definirea și analiza costurilor până la cele mai frecvent utilizate metodologii de calculare a costurilor.

Cursul a fost livrat în regim online reprezentanților Ministerului Finanțelor, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Institutului Oncologic și Spitalului Clinic Bălți.

Participanții au confirmat utilitatea cursului și și-au exprimat interesul pentru un nou curs, care ar include analiza tehnicilor de calculare a costurilor prevăzute în cadrul de reglementare al Republicii Moldova.

Cursul dat are ca obiectiv îmbunătățirea capacității de luare a deciziilor cu privire la proiectarea și selectarea unor investiții publice realiste și viabile. Astfel, participanții din ministerele de resort, municipalități, entități publice, precum și Ministerul Finanțelor vor beneficia de instruire cel puțin o dată pe an. Un curs mai avansat sau specific anumitor sectoare va fi elaborat și desfășurat la solicitarea beneficiarilor proiectului.

Proiectul UE PPF este prevăzut pentru o perioadă de 5 ani.  Obiectivul de bază al proiectului vizează consolidarea capacității autorităților naționale de a planifica, pregăti și gestiona proiecte de investiții publice, finanțate atât la nivel intern, cât și extern. O atenție deosebită va fi acordată investițiilor capitale care sprijină implementarea Acordului de Asociere UE-Moldova.