Skip to main content

CONSTATĂRI FINALE ALE ASOCIAŢIEI PROMO-LEX PRIVIND GRADUL DE IMPLEMENTARE A REFORMEI POLIŢIEI

14/01/2022

Asociația Promo-LEX a organizat, la 9 decembrie 2021, o masă rotundă dedicată prezentării Raportului Final privind rezultatele monitorizării civice a Strategiei de Dezvoltare a Poliției. Evenimentul a avut loc în contextul finalizării Proiectului „Monitorizarea civică a reformei Poliției” finanțat de Uniunea Europeană și implementat în perioada 14 decembrie 2018 – 13 decembrie 2021.

Raportul prezintă principalele realizări și restanțe înregistrate în procesul de monitorizare a implementării Strategiei de Dezvoltare a Poliției 2016 – 2020, precum și a Matricei de politici privind implementarea suportului bugetar pentru anii 2017 – 2020. Documentul conține o sinteză a constatărilor și recomandărilor formulate în cele 5 rapoarte semestriale/anuale elaborate anterior.

Potrivit experților Promo-LEX, cele mai multe angajamente asumate au fost realizate la începutul și sfârșitul implementării Strategiei. Referindu-ne la gradul de realizare a celor 5 obiective, precizăm că din totalul de 84 de activități planificate, 27 au fost realizate (32%), 31– realizate parțial (37%) iar alte 15 au fost calificate drept restante (18%). În același timp, în cazul a 11 activități (13%) indicatorii de performanță au fost formulați într-o manieră generală, fapt care nu a permis măsurarea gradului de atingere a acestora.

Printre factorii care au influențat implementarea Strategiei de Dezvoltare a Poliției evidențiem: modificarea de trei ori a componenței Guvernului, respectiv, cu trei miniștri ai Afacerilor Interne și patru șefi/ șefi interimari ai Inspectoratului General al Poliției; fluctuația de personal, moratoriul instituit asupra funcțiilor vacante din cadrul IGP și MAI, dar și pandemia COVID-19 în ultimul an de implementare a reformei.

Cu toate acestea, potrivit Acordului de finanțare al Programului „Suport pentru reforma Poliției”, încheiat între Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova, încrederea cetățenilor în poliție a fost stabilit drept indicator de măsurare a impactului reformei. Astfel, în perioada de implementare a Strategie s-a observat o tendință generală de creștere a încrederii cetățenilor în Poliție, de la 25,8% în aprilie 2016 la 40,9% în octombrie 2020 (conform Barometrului Opiniei Publice). Totuși, acest indicator are un caracter fluctuant, în iunie 2021 încrederea în Poliție diminuându-se până la 30,9%.

Pentru asigurarea sustenabilității rezultatelor obținute, dar și pentru a înlătura problemele din sistem încurajăm MAI, IGP și alte autorități publice relevante să asigure continuarea eforturilor de dezvoltare a poliției prin elaborarea și implementarea unor noi documente strategice . În acest sens, experții Promo-LEX au formulat o serie de recomandări care pot fi găsite la finalul raportului.

Ultimele oportunități