Skip to main content

CU AJUTORUL UE, DOUĂ SATE DIN RAIONUL ANENII-NOI AU PLATFORME ȘI UN CAMION PENTRU COLECTAREA SEPARATĂ A DEȘEURILOR

26/11/2020

Locuitorii satelor Speia și Teliţa din raionul Anenii-Noi nu trebuie să-și mai bată capul ce să facă cu gunoiul. Începând din luna septembrie, în cele două comunităţi există platforme pentru colectarea separată a deșeurilor. În fiecare localitate sunt câte 3 astfel de platforme, pe care sunt instalate tomberoane.

Foto: Platforma din satul Speia

Platformele au fost construite în cadrul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. De asemenea, cu ajutorul Programului UE, a fost cumpărat un camion pentru transportarea deșeurilor.
Proiectul a fost realizat împreună cu autorităţile locale din cele două sate, care vor avea grijă de acum încolo de administrarea procesului de colectare și transportare a gunoiului.
Acesta este unul din cele 16 proiecte de infrastructură desfășurate în cadrul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, printre care se mai numără iluminarea podului dintre orașele Rezina și Rîbniţa, reconstruirea unui teren sportiv în orașul Tiraspol, reparaţia cantinei gimnaziului din Roșcani, și altele.
Cele mai mari proiecte din aceasta listă sunt restaurarea clădirii Circului din Chișinău și a Cetăţii Bender, care sunt încă în desfășurare.
Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a fost iniţiat în 2009 și se află la cea de-a 5-a etapă. Scopul acestuia este apropierea locuitorilor celor două maluri ale Nistrului prin implicarea lor în proiecte de dezvoltare comune.

Ultimele oportunități