Skip to main content

Cu suportul Uniunii Europene, la Ungheni va activa un laborator modern de testare a solului

11/07/2022

Fertilizanții organici sunt o adevărată salvare pentru solurile degradate și poluate chimic, întrucât remediază și restabilesc stratul de humus, măresc rezistența la secetă, îmbunătățesc calitatea recoltei, stimulează creșterea și dezvoltarea plantelor”, spune cu seninătate Nicolae Alcaz, care de aproape zece ani produce la Ungheni îngrășăminte organice. 

În 2021, Nicolae a beneficiat de un grant în valoare de 30 mii de euro oferit de Uniunea Europeană în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF.  

Cu acești bani, Nicolae construiește un laborator performant și modern de analiză a solului. Astfel, el va putea produce fertilizanți în cantități mai mari și în condiții mai bune. Totodată, investiția va genera șase noi locuri de muncă, dintre care două de înaltă calificare, laboranți în agrochimie.   

Laboratorul va avea utilaje care vor stabili micro și macro-elementele solului, precum și materia organică a soluțiilor care vor fi date spre testare”, povestește Nicolae.      

Din grantul UE, Nicolae a procurat echipament pentru laborator: utilaje de măsurare a pH, a ionilor și a sistemului foto-metric, reactor de inox pentru fermentare, dispozitive digitale. Toate acestea fac posibilă efectuarea analizelor la sol. Abia după ce va fi stabilită componența solului, se va putea veni cu soluții organice pentru fertilizarea terenului.  

Fertilizanții organicii, colacul de salvare pentru solurile degradate 

Un laborator de testare a solului este necesar, în condițiile folosirii excesive a substanțelor chimice: „Dacă și în anii următori se vor folosi intensiv îngrășăminte chimice, nu vom mai avea sol”, spune Nicolae Alcaz. 

Astfel, fertilizanții organici sunt colacul de salvare pentru terenurile degradate. „Folosind îngrășăminte chimice, an de an se spală câte 1 mm de humus, în schimb folosind fertilizanți organici, câte 1 mm de humus se adaugă în fiecare an”, subliniază Nicolae.  

Dacă înainte activitatea sa era sezonieră, odată cu lansarea laboratorului, aceasta se va extinde pe tot parcursul anului.

Gama de fertilizanții organici „Biostim”, dezvoltată de Nicolae, are produse pentru: pomi și arbuști fructiferi, vița de vie, legume și boboase, cereale, oleaginoase și culturi tehnice, arbuști decorativi neflorali și ierburi pentru gazon și decorative.  

Totuși, unii agricultorii încă mai opun rezistență și cu greu se lasă convinși că fertilizanții organici sunt o soluție pe termen lung, sunt eficienți și necesari pentru a restabili calitatea solului. „Din păcate, unii agricultorii sunt sceptici la produsele noi, mai ales la cele fabricate în Republica Moldova. Mulți din ei preferă fertilizanții chimici, pentru că au efect imediat, însă pe termen lung doar fertilizanți organici sunt benefici pentru sol”, afirmă Nicolae Alcaz.    

Antreprenorul are însă tot mai mulți clienți fideli, care au testat și s-au convins de efectul pozitiv al fertilizanților organici. Produsele sale sunt acum folosite de agricultorii de la sudul țării, dar și de la nord. 

Deocamdată, Nicolae Alcaz își comercializează marfa doar pe piața locală, lucrând la direct cu agricultorii și distribuitorii. Antreprenorul planifică să înceapă în curând exportul în UE. „Cinci ani am făcut teste în mai multe laboratoare și centre științifice din România, iar la finele anului 2021, am obținut autorizația pentru export. Acum suntem la etapa de identificare a distribuitorilor și planificăm în toamnă să facem primul export de probă. Intenția noastră este să ajungem pe segmentul românesc de piață, iar ulterior ne orientăm către cel bulgăresc”, conchide Nicolae Alcaz.    

Compania lui Nicolae Alcaz este una din cele 26 de beneficiare ale Programului de granturi pentru sectorul business din regiunile cheie Ungheni și Cahul, ediția 2020. 15 companii existente, 10 startup-uri și o inițiativă de antreprenoriat social au beneficiat de granturi în valoare de 15.000 – 30.000 euro fiecare.   

Valoarea totală a granturilor destinate mediului de afaceri din regiunile Cahul și Ungheni care vor fi oferite în perioada 2020-2024 în cadrul programului este de aproximativ 1,7 mln. euro.   

***   

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 milioane euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).   

 Mai multe detalii despre activitățile Programului în regiunile Cahul și Ungheni găsiți pe www.eu4cahul.md și www.eu4ungheni.md.  

Ultimele oportunități