Skip to main content

De Ziua Tineretului, a fost lansat Erasmus+ Youth Info Centru

Erasmus+ Youth Info Centru a fost lansat, în Republica Moldova, la 12 august a.c., de Ziua Internațională a Tineretului. Centrul le va oferi tinerilor și organizațiilor de tineret sprijin informațional cu privire la numeroasele posibilități ce le sunt deschise de către componenta de Tineret a Programului Erasmus+ și va susține entitățile din domeniu în implementarea calitativă a proiectelor Erasmus+: Youth in Action.

Activitatea Erasmus+ Youth Info Centru este gestionată de către AO Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, cu suportul Centrului de resurse pentru Europa de Est și Caucaz SALTO (SALTO EECA). În cadrul unei conferinței de presă, Vitalie Cîrhană, directorul „MilleniuM”, a spus că SALTO EECA este un actor important în regiunea Europei de Est, sprijinind și promovând calitatea în lucrul de tineret și în educația non-formală, iar odată cu inaugurarea Centrului se află și mai aproape de tinerii și de organizațiile de profil din Republica Moldova. El a menționat totodată că Centrul va oferi sprijin informațional, promoțional și educațional pentru toți cei care doresc să se implice în mobilități de tineret din cardul Programului Erasmus+: Youth in Action.

La rândul său, Malgorzata Pawlowska, reprezentanta SALTO EECA, a declarat că, fiind creată în 2003 de către Comisia Europeană, organizația sa are misiunea de a oferi sprijin în domeniul programelor de tineret dintre țările UE și cele ale Parteneriatului Estic plus Rusia; de a spori vizibilitatea Programului Erasmus+: Youth in Action, ca pe o șansă pentru cooperarea internațională în domeniul tineret și pentru consolidarea capacităților organizațiilor de profil din cele șapte țări. Pentru a atinge obiectivele propuse, SALTO EECA organizează cursuri de instruire, seminare și conferințe, promovează cooperarea dintre instituțiile statului și ONG-uri, pentru a consolida politicile de tineret și pentru a pune un accent sporit pe recunoașterea lucrului de tineret și a educației non-formale.

Programul Erasmus este una dintre cele mai cunoscute inițiative ale Uniunii Europene, oferind un număr larg de oportunități pentru persoane și organizații – de la participarea în activități de voluntariat până la proiecte de cooperare. Totuși, deseori, programul este asociat doar cu mobilitatea studenților și cu posibilitatea de a face studii peste hotare.

În anul 2017, în cadrul programului Erasmus+ a fost deschisă Eastern Partnership Youth Window, care oferă inclusiv organizațiilor de tineret din Republica Moldova șansa de a înainta propuneri de proiecte la Educational, Audiovisual and Culture Executive Agency (EACEA). Tocmai pentru a promova aceste noi oportunități a și fost creată rețeaua de Erasmus+ Youth Info Centre în șapte țări ale Europei de Est și în Caucaz.

Erasmus+ Youth Info Centru în Republica Moldova își are sediul pe str. 31 August 1989, nr. 26, of. 4, în incinta Institutului de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”. Totodată, tinerii pot urmări evenimentele și oportunitățile oferite de Erasmus+ Youth Info Centru în țara noastră, accesând pagina www.facebook.com/EP.Moldova.