Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a premiat rezultatele remarcabile ale organizațiilor societății civile
Organizații ale societății civile (OSC) din diferite regiuni ale Republicii Moldova au fost premiate pentru perseverență, dedicație, activism și creativitate în identificarea soluțiilor pentru cele mai stringente probleme la nivel local și național.
În acest an, OSC-urile din Republica Moldova au fost premiate la șapte categorii. Premiile au fost acordate pentru promovarea valorilor europene, a democrației, dar şi pentru contribuţie la dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova. Lista câștigătorilor este următoarea: Centrul analitic „Expert-Grup” – Premiul Guvernare mai puternică, Asociația Obștească „Casa Speranțelor” – Premiul Societate mai puternică, Asociația Femeilor de Afaceri – Premiul Economie mai puternică, Centrul Național de Mediu – Premiul Conectivitate mai puternică.
Totodată, în cadrul Galei, au fost oferite și trei premii speciale: Asociația Obștească «Грани будущего» – Premiul pentru Consolidarea încrederii, Asociația Obștească „Făclia” – Premiul pentru Promovarea Egalității de Gen și Centrul Educațional „Vibe Academy” – Premiul pentru Promovarea Inovației.
„Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova depune eforturi pentru a ajunge, inclusiv, la asociațiile ce activează la firul ierbii, pentru a fi cât mai aproape de cetățeni și de comunitățile locale. În perioada imediat următoare, ne propunem să creștem sprijinul nostru pentru societatea civilă. Vom continua să investim în servicii sociale mai bune, în antreprenoriatul social și proiecte pentru promovarea bunei guvernări. Suntem mândri de faptul că, alături de Dumneavoastră, suntem prezenți în multe din localitățile Republicii Moldova și că reușim să punem umărul la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile”, a declarat Jānis MAŽEIKS, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
„Cetățenii Republicii Moldova au transmis un mesaj clar proeuropean, au hotărât că locul Republicii Moldova este, fără îndoială, în Uniunea Europeană, în rândul statelor care susțin și cred în proiectul european, și, pe scurt, au demonstrat că își doresc să se implice activ în apărarea statului de drept. Societatea civilă și-a asumat rolul de gardian al democrației în toți acești ani. Faptul că suntem aici, având statutul de țară candidat, se datorează inclusiv efortului considerabil și consistent al societății civile”, a spus premierul Dorin Recean.
Ceremonia de premiere a organizațiilor societății civile a fost difuzată pe platformele online ale Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și ale instituțiilor mass-media.
Gala Premiilor Uniunii Europene pentru Societatea Civilă este un eveniment care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din Republica Moldova. Prima ediție a Galei a fost organizată de către Delegația UE în Republica Moldova în anul 2018. În acest an – 2023 – a fost organizată ediția a IV-a a Galei Societății Civile.