Skip to main content

Despre drepturi și limitele fiecărui drept, în cadrul Campaniei finanțate de UE

În lunile martie și aprilie, Campania națională de informare „Uniunea Europeană mă ajută să-mi apăr drepturile!” a ajuns în instituțiile rezidențiale din municipiul Bălți și în cea din satul Brânzeni, raionul Edineț. Și aici, mesajul adus de echipa „Keystone Moldova” a fost promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități mintale prin sensibilizarea factorilor de decizie locali și a membrilor comunității.

O noutate a acestei etape este că, după câteva luni de la lansarea campaniei, membrii Asociației „Keystone Moldova” au mărturisit că, lucrând cu persoane cu dizabilități și cu angajați din instituțiile rezidențiale, au constatat nevoia de a oferi informații nu numai despre drepturi, ci și despre limitele fiecărui drept. Ideea a fost susținută și de către angajații instituțiilor rezidențiale, cu care au interacționat pe durata campaniei.

„Este foarte important pentru noi să cunoaștem drepturile persoanelor cu dizabilități. Înțelegem că informația partajată de către organizația dumneavoastră va contribui la îmbunătățirea calității comunicării cu persoanele cu dizabilități aflate în instituțiile rezidențiale. Dar la fel de important este să avem sprijinul dumneavoastră pentru a dezvolta o atitudine alternativă corectă față de aceste persoane și pentru a promova limitele de exprimare a drepturilor în instituții. De asemenea, trebuie să promovăm și drepturile salariaților”, au spus angajații din instituția rezidențială Brânzeni.

Campania cu genericul „Uniunea Europeană mă ajută să-mi apăr drepturile!” se desfășoară în cadrul proiectului „Dezvoltarea și monitorizarea drepturilor persoanelor cu dizabilități mintale în instituțiile rezidențiale neuro-psihiatrie”, finanțat de UE și realizat de Asociația „Keystone Moldova”, EASPD și AOPD. Activitățile se vor desfășura până în iunie 2017 la Orhei, Hâncești, Dubăsari, Soroca, Edineț și Bălți.