Skip to main content

Despre provocări și perspective la primul Forum al agricultoarelor riverane

Peste 70 de femei fermiere s-au reunit la Chișinău, la primul Forum Național al Asociațiilor Femeilor Antreprenoare din domeniul Agriculturii de pe ambele maluri ale Nistrului. Agricultoarele și-au împărtășit experiența și realizările, și au discutat despre succesele obținute și despre provocările cu care se confruntă.

Forumul a fost organizat în baza unei platforme trans-riverane de dezvoltare a afacerilor, lansată în 2016 și implementată de Federația Națională a Producătorilor Agricoli din Moldova „AGROinform” în parteneriat cu Camera de Comerț  și Industrie din stânga Nistrului. Datorită acestei platforme, timp de mai bine de un an, femeile-antreprenoare s-au întrunit la instruiri și au făcut schimb de experiență.

Una dintre membrele active ale platformei este Svetlana Mațcova, care a creat prima și, deocamdată, singura în stânga Nistrului crescătorie de prepelițe. A reușit acest lucru grație unui grant european: „Bineînțeles, este un avantaj să fii singurul producător pe piață, dar este și greu, pentru că nu prea ai de la cine cere un sfat. De aceea, instruirile la care am participat au fost extrem de folositoare”, spune femeia.

Potrivit lui Jarek Domanski, coordonator de proiecte în cadrul Delegației UE în Republica Moldova, platforma a fost creată pentru a dinamiza cooperarea femeilor antreprenoare din domeniul agricol de pe ambele maluri ale Nistrului și pentru a mări șansele lor în viața economică și socială. „Sunt foarte fericită să văd atât de multe femei unite de dorința de a învăța unele de la altele. Atunci când cooperăm, devenim mai puternice”, a spus la rândul său Doina Munteanu, consilieră de programe a Reprezentantului permanent PNUD în Republica Moldova.

În cadrul Forumului au fost organizate sesiuni de informare cu privire la aplicarea inovațiilor și a tehnologiilor moderne în agricultură, dar și au fost puse în discuție provocările și soluțiile în domeniul dezvoltării personale a femeilor antreprenoare.

Platforma de cooperare a femeilor fermiere de pe ambele maluri ale Nistrului este parte a Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de UE și implementat de PNUD. Scopul programului este să contribuie la sporirea încrederii dintre locuitorii ambelor maluri ale râului Nistrul prin implicarea reprezentanților societății civile, ai mediului de afaceri și ai comunităților locale în activități comune de dezvoltare a afacerilor și a infrastructurii sociale.