Skip to main content

Diversificarea paletei de activități întru consolidarea patrimoniului cultural al Moldovei

19/06/2018

Pentru Proiectul Twinning “Suport pentru patrimonial cultural al Republicii Moldova, prin păstrarea și protecția acestuia”, luna iunie s-a caracterizat printr-o agendă bogată în activități având drept scop consolidarea și fortificarea segmentului de patrimoniu cultural național.

În debutul lunii, reprezentanții Proiectului au participat la  evenimentului „Orășelul European 2018”  în Tiraspol, unde au diseminat succesele deja obținute dar si oportunitățile generate de sectorul patrimonial pentru beneficiul societății.

Pe 14 iunie, cunoscutul expert italian în domeniul patrimoniului, prof. Stefano Francesco Musso a susținut o conferință axată pe protecția patrimoniului imobil precum și pe complexitatea deciziei între conservare și restaurare. La eveniment au participat peste 90 de persoane, printre care reprezentanții Delegației UE, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Italiene în RM, reprezentanții Ministerului Culturii, cât și publicul larg.

În cadrul ședinței Consiliului de Coordonare a Twinning-ului (19 iunie) au fost prezentate reușitele trimestriale, precum și acțiunile de viitor asupra cărora s-a convenit: în speță – atelierul de lucru, care va fi organizat la Butuceni/Orheiul Vechi, cu genericul „Tehnici tradiționale moldovenești de construcții”  targetind studenți ai  școlilor profesionale, dar și cursul de formare pentru specialiști planificat pentru Septembrie 2018 – Iulie 2019. Participanții au salutat  inițiativele Proiectului, venind cu sugestii și exprimându-ți speranța pentru o conlucrare la fel de fructuoasă și pe parcursul perioadei succesoare, menționând ca Țara Beneficiară, deja, se bucura de rezultate tangibile de pe urma implementării proiectului (internship, seminare, revizuirea legislației).

Activitățile lunii iulie includ misiuni a cinci experți pentru finalizarea analizei situației actuale din sectorul patrimoniului cultural.

Ultimele oportunități