Două noi proiecte vor contribui la realizarea Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb
Uniunea Europeană va realiza în țara noastră două proiecte noi, în valoare totală de circa 5,5 milioane de euro, care își propun să contribuie la procesul de implementare a Acordului de Asociere (AA) și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC). Primul proiect se va focusa pe vizibilitatea acțiunilor din AA și ZLSAC, al doilea – pe fortificarea infrastructurii calității în contextul Zonei de Liber Schimb.
Componentele principale ale proiectelor au fost prezentate de liderii celor două echipe în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul Octavian Calmâc, ministru al Economiei și Infrastructurii. Obiectivul primului proiect, cu o durată de 24 de luni – „Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implementarea AA/ZLSAC” – este sporirea și sensibilizarea opiniei publice și a mediului de afaceri, precum și înțelegerea beneficiilor Acordului de Asociere/Zonei de Liber Schimb integral implementate și participative.
Proiectul „Sprijin pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul ZLSAC în Republica Moldova” va dura 36 de luni și întrunește următoarele componente-cheie: alinierea în continuare, la cerințele UE, a structurilor naționale privind infrastructura calității și supravegherea pieței; îmbunătățirea aspectelor legate de competitivitatea sectorului privat; elaborarea planului de acțiune privind vizibilitatea și comunicarea în domeniu, precum și în ceea ce ține de infrastructura calității în contextul ZLSAC.
Vicepremierul Octavian Calmâc a reiterat importanța sprijinului continuu acordat de Uniunea Europeană pentru realizarea reformelor ce promovează creșterea economică sustenabilă a Republicii Moldova și care contribuie la îndeplinirea principalelor priorități ale Guvernului, menționând că Ministerul Economiei și Infrastructurii va oferi tot suportul echipelor de experți în implementarea celor două proiecte. Ceremoniile de lansare a ambelor proiecte sunt planificate pentru lunile octombrie și noiembrie 2017.