Skip to main content

Echipa Europa – lider la capitolul asistenţă acordată Republicii Moldova în lupta cu pandemia COVID-19

Pe parcursul lunilor iunie-iulie 2021, Echipa Europa – Uniunea Europeană (UE) și Statele Membre ale UE – a continuat să ofere Republicii Moldova atât sprijin financiar cât și loturi consistente de asistență medicală în lupta împotriva pandemiei COVID-19.

Astfel, pe 10 iunie, Republica Federală Germania a oferit Republicii Moldova asistență de 9,6 milioane de euro, care a inclus echipament medical și de protecție. Lotul  de  asistență  a   ajuns  la  Chișinău cu suportul Mecanismului European de Protecție Civilă al UE, iar la ceremonia de transmitere a  echipamentului a  participat Președinta țării Maia Sandu, Ambasadoarea Germaniei, Angela Ganninger și Ambasadorului UE, Peter Michalko. Acest suport a fost oferit ca urmare a solicitării Președintei Sandu adresate Cancelarei Angelei Merkel. Anterior,  Germania  a  mai transmis Republicii Moldova utilaje medicale și echipamente de protecţie în valoare de peste 1 milion de euro pentru a sprijini sistemul medical și cetățenii țării în lupta împotriva pandemiei COVID-19.

Ștafeta asistenței a fost preluată de România, care imediat a doua zi, pe 11 iunie, a donat cetățenilor Republicii Moldova un lot de 100.800 doze de vaccinuri anti-COVID-19.

Ca  și  în  cazul  asistenței  germane,  lotul de vaccinuri a fost furnizat în cadrul inițiativei Echipa  Europa,  prin  intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE.

Vaccinurile au fost distribuite proporțional în toate punctele de imunizare din țară, astfel ca întreaga populație a țării să poată beneficia de acestea.

Totodată, în iunie și Austria – în cadrul inițiativei Echipa Europa și prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE – a oferit sprijin sistemului medical din Republica Moldova,  livrând  un  lot  de  asistență  de 150.000 de măști de protecție.

Pe 22 iulie, România, prin intermediul Mecanismului de  Protecție Civilă al  UE a oferit un  nou  lot de  100.620 de  doze  de vaccinuri BioNTech/Pfizer. Evenimentul de donație a avut loc cu participarea oficialilor de rang înalt. Vaccinurile sunt esențiale în lupta  împotriva  pandemiei  COVID-19, iar Echipa Europa – UE și Statele Membre ale UE – rămâne aproape de cetățenii Republicii Moldova în acest context.

De la începutul pandemiei COVID-19, Uniunea Europeană și-a mobilizat toate resursele necesare pentru a oferi suport cetățenilor Republicii Moldova în lupta împotriva pandemiei COVID-19, dar și pentru a stimula redresarea economică a țării. Până în prezent, Republica Moldova a beneficiat din partea Uniunii Europene de donații de aproape 900.000 vaccinuri.

Despre Echipa Europa

Răspunsul Uniunii Europene la pandemia de coronavirus urmează abordarea de Echipa Europa („Team Europe”). Aceasta este menită să salveze vieți, să ofere sprijin rapid și țintit partenerilor pentru a face față  pandemiei COVID-19. Inițiativa  Echipa Europa combină resursele UE, ale statelor sale membre și instituțiilor financiare, în special ale Băncii Europene de Investiții (BEI) și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).