Skip to main content

EcoLogica viitorului – cooptarea elevilor pentru un mediu mai sănătos

13/07/2021

La data de 21 mai, în localitatea Congaz, a avut loc ultimul joc al Campionatului de jocuri intelectuale în cadrul proiectului „EcoLogica viitorului”, implementat de către AO „Asociația jocurilor intelectuale din RM”, beneficiar al grantului UE în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”. La campionat au concurat elevii a 17 instituții de învățământ din UTA Găgăuzia, iar la finala acestuia au participat cele mai bune 12 echipe, reprezentând 10 instituții de învățământ din 6 localități ale UTA Găgăuzia. Premiile mari constituie echiparea completă a sălii de clasă de biologie.

AO „Asociația jocurilor intelectuale din RM” este beneficiara Programului de granturi locale al UE. Din septembrie 2020, aceasta organizat mai multe activități de informare și implicare a elevilor din 17 instituții de învățământ. Peste 300 fete și băieți cu vârsta între 14 și 16 ani au participat activ și au concurat în două tipuri de activități – colectarea deșeurilor de hârtie și jocuri intelectuale cu tematica protecției mediului, apă și canalizare, gestionarea deșeurilor, eficiența energetică.

În cadrul concursului de colectare a deșeurilor de hârtie au fost colectate 51.690 kg de deșeuri, iar prin reciclarea lor au fost obținuți 88.873,40 lei. Cu aceste fonduri au fost procurați peste 1.500 de puieți de arbori, pe care elevii le-au plantat în localitățile lor printr-un eveniment comun pe 9 aprilie.

Conform rezultatelor activității de colectare a deșeurilor de hârtie și fiecărei etape ale jocurilor intelectuale, echipele au obținut puncte, iar în rezultatul jocului final, au fost identificate echipele câștigătoare. Trei echipe au fost premiate, iar trei instituții școlare vor avea echipate sălile de clasă de biologie:

  • Liceul teoretic „Gavril Gaidarji”, mun. Comrat;
  • Liceul teoretic „S.I. Baranovchi”, s. Copceac; r. Ceadîr-Lunga;
  • Liceul teoretic „S.P. Economova”, s. Etulia, r. Vulcănești.

Proiectul „EcoLogica Viitorului” este implementat de către AO „Asociația jocurilor intelectuale din RM” în parteneriat cu Direcția generală a învățământului din UTA Găgăuzia, în cadrul Programului de granturi locale al Uniunii Europene.

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor in Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerii proiectului pentru regiunea UTA Găgăuzia sunt AO Centrul European „Pro-Europa” din Comrat și Centrul CONTACT.

Ultimele oportunități