Eforturi comune pentru siguranța produselor ce intră pe piața autohtonă
Proiectul UE „Asistență tehnică pentru implementarea Zonei de Liber Schimb”, în comun cu Ministerul Economiei și Infrastructurii (Direcția supravegherea pieței), a organizat un curs de instruire dedicat cooperării dintre autoritățile de supraveghere a pieței și Serviciul Vamal al Republicii Moldova, în domeniul siguranței produselor.
Instruirea s-a axat pe mai multe subiecte, printre cele care au provocat un interes sporit numărându-se: controlul produselor ce întră pe piața autohtonă, capacitățile Serviciului Vamal conform Legii privind supravegherea pieței și cerințele pentru anumite grupuri de produse. Cei peste 50 de participanți – majoritatea reprezentând (la acea etapă) instituții precum ministerele Economiei, cel al Mediului și cel al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dar și Agenția pentru Protecția Consumatorilor, Serviciul Vamal, Centrul Național de Sănătate Publică – au discutat cerințele generale despre siguranța produselor.
Un accent deosebit formatorul Borut Matkovic, expert internațional în domeniul supravegherii pieței, l-a pus pe siguranța mașinilor, a echipamentelor electrice destinate uzului în anumite limite de tensiune, a jucăriilor și a materialelor de construcție.
Cursul este parte a activităților Proiectului, în cadrul Contractului de Reformă Sectorială pentru Zona la Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, Componenta 2: „Consolidarea capacităților și dezvoltarea instituțională în domeniul supravegherii pieței”.