Skip to main content

Elevii din 12 școli din R. Moldova au învățat cum să identifice și să rezolve probleme de mediu, cu suportul UE și al Echipei Europa

Elevii din 12 școli din R. Moldova au învățat cum să identifice și să rezolve probleme de mediu  și se implică în acțiuni durabile pentru îmbunătățirea mediului ecologic școlar. Vorbim despre participanții proiectului „Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă a mediului școlar”, numit și „Spre o Școală mai Verde, Durabilă, Eficientă”, realizat cu sprijinul Guvernului Germaniei, de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM).

 „Școala Verde” a fost pilotată în perioada octombrie 2021 – iulie 2022, iar instituțiile beneficiare au utilizat instrumente și echipamente moderne de monitorizare a factorilor de mediu, au fost instruite de experți, au primit evaluări profesioniste sub aspect ecologic, ghiduri practice, și nu în ultimul rând, suport pentru a introduce soluții „verzi”. Subiectele de mediu abordate de comunitatea școlară au vizat eficiența energetică și microclimatul, gestionarea deșeurilor, spațiile verzi, infrastructura pentru apă și canalizare.

Pentru a produce schimbări de durată, implementatorii proiectului țintesc spre o „înverzire” structurală a școlilor, la nivelul sistemului de învățământ. Astfel, a fost elaborat un Plan de advocacy concentrat pe adoptarea și promovarea conceptului „Școala Verde” la nivel național, mecanisme financiare pentru proiecte de eficiență energetică în școli și actualizarea materiei predate în domeniul educației de mediu.

Proiectul „Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă a mediului școlar” a fost realizat de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM). 

Proiectul a fost implementat pe durata unui an, grație finanțării din partea Ministerului Federal al Germaniei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare prin proiectul „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030″, implementat de Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) GmbH (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei).