EU4Environment acordă suport companiilor interesate în implementarea noilor tehnologii și metode ecologice de producere a bunurilor
09/05/2022
În cadrul EU4Environment, Organizația pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM), în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), lansează un Apel național pentru înregistrarea companiilor interesate de implementarea noilor tehnologii și metode ecologice de producere a bunurilor.
Ecoinovarea reprezintă orice inovație care stimulează realizarea progreselor prin reducerea impactului asupra mediului, prin sporirea rezilienței naturii la presiunile asupra mediului sau prin obținerea unei utilizări eficiente și responsabile a resurselor naturale.
Astfel, companiile cu profil agricol și industrial vor putea beneficia de:
- asistență tehnică targhetată pentru a implementa elemente ecoinovative;
- susținere pentru dezvoltarea unor modele noi de afaceri;
- preluarea practicilor de afaceri sustenabile și responsabile;
- consolidarea vizibilității produselor și serviciilor pe piețele externe (UE).