Skip to main content

EUBAM facilitează ancheta pentru trafic de heroină

28/09/2021

Situate geografic pe ruta traficului de heroină din Orientul Mijlociu, Ucraina și Republica Moldova sunt expuse la numeroase încercări și metode noi de contrabandă cu droguri prin țările lor. Prin urmare, pentru a combate cu succes contrabanda cu droguri, Misiunea depune toate eforturile în vederea susținerii cooperării internaționale. Astfel, datorită anchetei facilitate de EUBAM, la 19 iunie 2021, organele de drept din Republica Moldova, împreună cu omologii ucraineni, au arestat cinci traficanți de droguri și au confiscat 235 kg de heroină, cu destinația UE.

Ancheta internațională de amploare, la care au participat circa o sută de ofițeri din cadrul organelor de drept din Ucraina și Republica Moldova, a demarat în luna decembrie a anului trecut. La solicitarea serviciilor partenere, Misiunea a oferit consultanță și asistență cu privire la anchetă, creând o platformă pentru cooperarea transfrontalieră între agențiile de aplicare a legii din ambele țări. În cadrul anchetei comune, s-a constatat că un grup internațional de crimă organizată, format din cetățeni turci și moldoveni, a creat un centru logistic pentru traficul de droguri în Republica Moldova. Sub pretextul unor companii specializate în importul și exportul materialelor de construcție, infractorii au organizat o livrare cu heroină ascunsă în cărămizi. Făptașii făceau contrabandă cu heroină din Iran prin teritoriul Ucrainei spre Moldova și ulterior UE. În urma anchetei, organele de drept au dezactivat ruta internațională a traficului de droguri, aducând în fața justiției 2 cetățeni turci și 3 cetățeni din Republica Moldova.

Mai multe ședințe operaționale comune, sub auspiciul EUBAM, nu numai că au condus la succesul anchetei, dar au sporit și cooperarea polițienească și judiciară moldo-ucraineană împotriva traficului ilicit de droguri. Șeful EUBAM, generalul Slawomir Pichor, a subliniat imensa activitate comună demonstrată de către agențiile de aplicare a legii din Ucraina și Republica Moldova. „Aș dori să felicit agențiile de aplicare a legii din Republica Moldova și Ucraina pentru succesul anchetei comune. În final, cooperarea transfrontalieră eficientă și schimbul operațional de informații s-au dovedit a fi, încă o dată, un instrument foarte util și eficient în lupta împotriva criminalității organizate transfrontaliere”, a concluzionat Șeful EUBAM.

Ultimele oportunități