„Europa vorbește” la Comrat
30/09/2024
Un nou eveniment marca EU Talks a avut loc pe 27 septembrie. De această dată, echipa Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și echipa Europe Café au ajuns la Comrat. În cadrul evenimentului au avut loc discuții cu primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov, reprezentanții administratiei publice locale, antreprenori, activiști civici și membrii comunității din Comrat și regiune.
Dialogul a fost unul activ, abordând subiecte care interesează locuitorii: Reforma justiției, comercializarea produselor moldovenești pe piețele din UE, consolidarea parteneriatului dintre sectorul nonguvernamental și cel privat, dar și dezvoltarea programelor educaționale.
Echipa Delegației UE a prezentat oportunitățile de finanțare curente, dar și apelurile de granturi europene care urmează să fie lansate în următoarea perioadă.
Activitatea face parte din seria de evenimente EU Talks și va continua în alte localități ale Republicii Moldova. Scopul proiectului este să aducă mai multă informare și interacțiune directă dintre oamenii din Moldova și misiunile diplomatice europene acreditate la Chișinău.