Skip to main content
Screenshot 7

Premii europene pentru societatea civilă – comunităţi mai puternice

14/04/2021

Trei ONG-uri din Repubica Moldova au primit premiile europene pentru societatea civilă – Comunităţi mai puternice, oferite de Delegaţia UE, la 11 februarie 2021. Acesta a fost cel de-al doilea eveniment de premiere, organizat în cadrul Campaniei de informare „UE-Moldova: Împreună pentru o societate mai puternică”, dedicat organizaţiilor societăţii civile care, prin activitatea desfăşurată, au reuşit să contribuie la crearea unor comunităţi mai puternice la nivel local.

Astfel, „Premiile Europene pentru societatea civilă – Comunităţi mai puternice” au fost acordate reprezentanţilor societăţii civile: Premiul pentru Societate mai Puternică (Asociaţia “Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin”, Criuleni), Premiul pentru Economie mai Puternică (Centrul de suport în afaceri Orhei) şi Premiul pentru Promovarea Egalităţii de Gen (Asociaţia „Casa Speranţelor”, Soroca).

La eveniment au fost prezenţi Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, precum şi, în format virtual, Ambasadori ai Statelor membre UE.

În luna decembrie 2020 a avut loc un alt eveniment dedicat asociaţiilor care au obţinut rezultate importante în domeniul drepturilor omului. Astfel, ”Premii Europene pentru societatea civilă – Drepturile omului” au fost acordate organizaţiilor non-guvernamentale grassroots, pentru eforturile depuse în acest domeniu vital pentru orice societate: Premiul pentru Libertatea Presei (portalul Nord News, Bălţi), Premiul pentru Protecţia Drepturilor Minorităţilor (Asociaţia „Noi-Viitorul Luminos”, Făleşti), Premiului pentru Securitate Umană (Asociaţia „Human Rights Embassy”) şi un premiu special, Advocacy pentru Promovarea Schimbării (Asociaţia „Promo-LEX”).

Ceremonia de premiere a fost transmisă pe platforma www.privesc.eu (link-ul evenimentului este aici), pe pagina de Facebook a Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova şi pe pagina „Împreună mai puternici”. Ceremonia de premiere a fost transmisă pe platforma www.privesc.eu (link-ul evenimentului este aici), pe pagina de Facebook a Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova şi pe pagina „Împreună mai puternici”.

Uniunea Europeană sprijină în prezent 28 de proiecte mari implementate în Republica Moldova, de organizaţii ale societăţii civile, în valoare totală de 22 de milioane de euro, ceea ce constituie 5% din volumul total de asistenţa UE acordată Republicii Moldova. Graţie acestor proiecte, peste 1.000 de persoane vulnerabile beneficiază de 42 de servicii sociale deschise pentru ele în diverse localităţi. Alte peste 800 de persoane vulnerabile se bucură de servicii şi produse gratuite generate de cele peste 15 întreprinderi sociale (inclusiv şase constituite în stânga Nistrului), care au creat 59 de locuri de muncă pentru persoanele dezavantajate. Totodată, au fost finanţate peste 70 de afaceri mici pornite de tineri, care au contribuit la apariţia a 84 de locuri de muncă. Sunt iniţiative care le-au permis acestor oameni o îmbunătăţire a calităţii vieţii şi o incluziune mai bună în comunităţile din care fac parte.

Ultimele oportunități