Skip to main content

Experiența Înalților Consilieri UE, o contribuție solidă în realizarea reformelor

După întâlnirea pe care, în luna septembrie, Înalții Consilieri UE au avut-o cu ES Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, recent echipa de experți europeni, în frunte cu șeful misiunii diplomatice a UE, au trecut în revistă mersul realizării reformelor în cadrul unei întrevederi cu Premierul Pavel Filip. Și dacă, atunci, au fost discutate principalele priorități ale proiectului european și starea de lucruri din fiecare sector, la întâlnirea cu șeful Cabinetului de miniștri accentul a fost pus pe nivelul de implementare a Agendei de Asociere la UE și pe soluțiile optime de depășire a unor eventuale provocări.

Prim-ministrul a salutat intensificarea dialogului instituțional cu UE și a menționat că obiectivul principal al Guvernului este fortificarea instituțiilor statului pentru prestarea serviciilor publice de calitate – obiectiv pentru care experiența și sfaturile Înalților Consilieri UE sunt vitale. La rândul său, ES Peter Michalko a accentuat că echipa de experți stă mereu la dispoziția autorităților moldave. Iar exemplele de cooperare a lor cu autoritățile sunt numeroase și în cele mai diverse domenii, de la elaborarea legislației sau ajustarea ei la normele europene până la instruiri în ceea ce ține de combaterea spălării banilor sau de îmbunătățirea siguranței alimentare.

Astfel, recent, în cadrul unui eveniment coordonat de către Înaltul Consilier UE pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, Igoris Krzeckovskis, a fost prezentat Raportul național de evaluare a riscurilor și Planul de acțiune pentru reducerea riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului. Evaluarea națională a riscurilor a fost realizată în perioada octombrie 2015 – februarie 2017, în strânsă colaborare cu experții Băncii Mondiale, iar munca celor 15 instituții implicate a fost coordonată de Unitatea de Informații Financiare din cadrul Centrului Național Anticorupție. Scopul evenimentului a fost să prezinte părților interesate rezultatele finale ale evaluării și să elaboreze o foaie de parcurs pentru abordarea deficiențelor juridice și instituționale identificate în domeniu.

De aceeași manieră participativă sunt abordate și provocările din alte sectoare. În luna octombrie, peste 180 de actori din sectorul laptelui -producători, procesatori, dar și responsabili de siguranța alimentelor – s-au reunit pentru a discuta cele mai bune practici de asigurare a calității laptelui și produselor lactate în țara noastră.

Conferința a fost organizată de Misiunea Înalților Consilieri UE, în colaborare cu Ambasada Republicii Lituania și cu Agențiile pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova și Lituania. Vorbitorii moldoveni au prezentat situația actuală în sectorul laptelui, evidențiind problemele cu care se confruntă atât autoritățile, cât și agenții economici, precum și soluțiile reale pentru îmbunătățirea stării de lucruri. Experții lituanieni au împărtășit din experiența țării lor în ceea ce ține de controlul oficial și auto-controlul efectuat în cadrul fermelor și întreprinderilor de procesare, și principalele instrumente de control împotriva falsificărilor în sectorul laptelui.

Potrivit Înaltului Consilier UE pentru siguranța alimentelor, Zenonas Stanevicius, sectorul laptelui se confruntă cu un șir de factori de risc – biologici, chimici, fizici, dar și uman -, iar cea mai mare provocare constă în identifica soluțiilor comune pentru a-i controla, întru binele consumatorului. Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv în Republica Moldova, UE acordă o gamă vastă de asistență pentru ca țara să depășească provocările ce țin atât de reglementările sanitare și fitosanitare, cât și de domeniile ZLSAC, bunei guvernări și statului de drept.

Misiunea Înalților Consilieri UE, proiect finanțat de Uniunea Europeană, este o echipă de 21 experți angajați în Republica Moldova, cu obiectivul principal de a acorda Guvernului Republicii Moldova sprijin în realizarea agendei sale de reforme – în speță, asistență în consolidarea capacităților necesare pentru punerea în aplicare a Acordului de Asociere, inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și de a asigura acțiunile post-liberalizare a regimului de vize.