Skip to main content

Proiectul Livada Moldovei: sistem modern de irigare în Hagimus, raionul Căușeni

10/12/2021

De patru decenii, Timofei Novac este dedicat agriculturii. Cu muncă și investiții, a reușit să-și creeze și să extindă propria gospodărie țărănească la Hagimus, cu viță-de-vie, pruni, piersici și caiși. De curând, cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul Băncii Europene de Investiții, agricultorul a accesat bani cu care va asigura irigarea livezilor. Roada se așteaptă pe măsura investițiilor.

De la început ne-am ocupat cu vița-de-vie, soiuri tehnice. Apoi, întreprinderile care prelucrează struguri au trecut la plantațiile lor și am fost nevoiți și noi să defrișăm și să plantăm struguri de masă. În perioada aceasta, multe livezi am defrișat, le-am înnoit, am mai procurat pământuri și am ajuns la 35 de ha. Aici cred că ne oprim”, spune Timofei Novac.

Recolta anuală este exportată. Ca să fie competitiv și să facă față cererii pe piața externă, agricultorul a decis să investească într-un sistem de irigare. Și-a văzut planul realizat datorită proiectului Livada Moldovei, cu suportul Uniunii Europene, prin intermediul Băncii Europene de Investiții.

Din experiența anilor dedicați agriculturii, Timofei Novac a estimat că anual strânge până al 10 tone de struguri de masă. Având irigare, roada ar urma să crească la 15 tone.

Agricultorul continuă să investească în calitatea și cantitatea fructelor crescute. Mizează pe proiectele de suport a agricultorilor, dar și pe sprijinul familiei.

Agricultura e un proces riscant. Dar familia noastră supraviețuiește datorită agriculturii. În altă parte noi nu lucrăm. Soția e agronom de profesie, copiii economiști, ingineri, dar toți ne-am implicat și muncim cu sapa”, spune producătorul. Mai multe informații puteți afla la următorul link: https://youtu.be/3gbXpfGTriM

Ultimele oportunități