Skip to main content

Grație susținerii UE, 30 de migranți au participat la Zilele Diasporei 2017

Treizeci de migranți, originari de pe ambele maluri ale Nistrului, au avut șansa de a participa la Zilele Diasporei 2017, organizate tradițional pe final de vară în țara noastră. Evenimentul a fost susținut financiar de Uniunea Europeană, prin intermediul Proiectului „Susținerea implementării componentei de migrație și dezvoltare a Parteneriatului de Mobilitate UE-Republica Moldova și valorificarea beneficiilor acestuia pentru locuitorii regiunii transnistrene a Republicii Moldova”.

Zilele Diasporei au început cu Ziua ușilor deschise la Guvernul, acțiune la care au participat reprezentanți ai Executivului, ai organizațiilor internaționale și ai diasporei. În cadrul întâlnirii de la Guvern a fost prezentată și cartografierea diasporei din șase țări (Italia, Rusia, Marea Britanie, Germania, Israel, Portugalia), precum și din Republica Moldova – o activitate realizată de către echipa proiectului finanțat de UE. Ulterior, participanții din diasporă s-au întâlnit cu ambasadorii și cu consulii de la misiunile Republicii Moldova peste hotare, cu care au avut un dialog bilateral constructiv.

Zilele Diasporei au continuat cu Festivalul Internațional de muzică „Gustar”, care anul acesta a fost organizat în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD). De asemenea, reprezentanții diasporei, BRD și organizațiile partenere, inclusiv OIM, au vernisat expoziția informațională cu genericul „Moldova de oriunde”, care a întrunit elemente de gastronomie, cultură și turism din țările de destinație a migranților moldoveni. Evenimentul de trei zile s-au încheiat cu o Cupă la mini-fotbal. În competiție s-au înscris patru echipe: cea a Guvernului, a Diasporei Republicii Moldova, a Presei sportive și a reprezentanților Școlii Sportive Specializate de Fotbal nr. 1 din Chișinău.