Skip to main content

În Cahul a fost lansată o Academie IT cu susținerea financiară a Uniunii Europene și a Suediei 

11/07/2022

La data de 24 mai 2022 a avut loc deschiderea oficială a primei întreprinderi sociale finanțate de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia în cadrul proiectului ”Societatea civilă contribuie la dezvoltarea incluzivă și durabilă a țării” implementat de Fundația Est-Europeană.   

Vibe Academy este o întreprindere socială ce vine să ofere cursuri de IT și Robotică pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5-17 ani. 

Vibe Academy își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor IT a copiilor și tinerilor din raionul Cahul, prin cursuri și instruiri ce pregătesc o generație aptă de muncă pentru profesiile actuale și ale viitorului. 

Academia este situată pe strada Ștefan cel Mare 34/29 și pe lângă serviciile cu plată, aceasta va oferi studii gratuite pentru 100 de copii și tineri din familii social vulnerabile din raionul Cahul.  

Filiala Vibe Academy la Cahul este deschisă în cadrul proiectului „Dezvoltarea competențelor IT a copiilor și Tinerilor din raionul Cahul – Vibe.MD – Academie IT la Cahul”.  

Fundația Est-Europeană a oferit granturi la 10 organizații neguvernamentale care vor dezvolta întreprinderi sociale care, la rândul său, vor crea 60 locuri de muncă pentru persoane din categorii defavorizate, iar peste 600 de persoane vor beneficia de servicii gratuite. 

Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene în parteneriat cu Asociația Businessului European și a Centrului Contact în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea incluzivă și durabilă a țării”. 

Ultimele oportunități