Skip to main content

La Chișinău a fost lansat primul Accelerator al Antreprenoriatului Social – Regiunea Centru, cu suportul UE

Astăzi, 29 iulie 2022, cu suportul financiar al Uniunii Europene, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) a lansat Acceleratorul Afacerilor Sociale, Regiunea Centru- un hub regional de susținere a antreprenoriatului social, ce va contribui la creșterea economică și la bunăstarea cetățenilor și a comunităților.

Hub-ul a fost deschis prin intermediul unui grant de 45.000 euro oferit de Uniunea Europeană, obținut prin concurs deschis de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Businessul social este un concept de afaceri orientat spre soluționarea problemelor din societatea în care aceste afaceri operează, concept care este pe larg si cu succes practicat în statele membre ale Uniunii Europene. Incluziunea economică a tinerilor și a persoanelor vulnerabile este unul dintre beneficiile cheie ale antreprenoriatului social. Uniunea Europeană susține lansarea și extinderea conceptului de afaceri sociale în Republica Moldova, inclusiv prin granturi. Totuși, sustenabilitatea businessului social este crucială, iar în acest context este lansat Acceleratorului Afacerilor Sociale și ne exprimăm speranța că prin expertiza și suportul oferit de acesta, întreprinderile sociale se vor dezvolta cu succes și în Republica Moldova, în beneficiul oamenilor.”, a menționat Gintautas Baranauskas, Șef adjunct al secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Potrivit președintelui CCI Sergiu Harea, pe parcursul ultimelor ani CCI a RM, care reprezintă interesele businessului din RM s-a implicat plenar în dezvoltarea antreprenoriatului social și în cadrul Centrului regional, lansat astăzi, antreprenorii vor beneficia de toate serviciile și instrumente de suport în afaceri.   

„Scopul Acceleratorului Afacerilor Sociale dezvoltat de CCI este sprijinirea și încurajarea implicării antreprenorilor și ONG în rezolvarea unor probleme sociale. În ultimii ani, economia socială a devenit unul dintre subiectele cel mai frecvent abordate, iar datorită suportului partenerilor europeni întreprinderile sociale s-au dezvoltat vertiginos. Acum, când Republica Moldova a obținut statut de țară candidat pentru aderare la UE, urmează să transpunem standarde și practici Europene la nivel național, să asigurăm un cadru normativ favorabil lansării și derulării afacerilor sociale și să promovăm produsele și serviciile antreprenorilor care contribuie la implicarea în activități economice a persoanelor aparținând grupurilor defavorizate. Pe parcursul celor doi ani de implementare a proiectului, CCI își propune să concentreze eforturile în domeniul economiei sociale și să asigure sustenabilitatea proiectului prin dezvoltarea continuă a Acceleratorului de afaceri sociale atât în regiunea Centru, cât și în alte localități”, a declarat Sergiu Harea, președintelui CCI.  

Sorin Mereacre, Președinte,Fundația Est-Europeană a specificat că „Îmi face o deosebită plăcere să fiu prezent astăzi la deschiderea oficială a celui de-al treilea Centru Regional de Suport în Afaceri pentru Întreprinderile Sociale, din cele 4 care sunt create în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenorialului social in Republica Moldova”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Contact și Keystone Moldova. Dezvoltarea și extinderea afacerilor sociale vor spori crearea locurilor de muncă, implicarea persoanelor din grupuri defavorizate în activități economice și facilitarea accesului acestora la resursele și serviciile sociale de care au nevoie. Suntem încrezători că Centrul lansat astăzi va deveni un accelerator al afacerilor sociale și va contribui la creșterea economică și la bunăstarea cetățenilor și a comunităților.

Activitățile primordiale ale acestui accelerator  sunt crearea și oferirea serviciilor de dezvoltare a cel puțin 20 întreprinderi sociale utilizând mijloace moderne de formare antreprenorială, precum utilizarea platformei digitale a CCI, lansarea unei Academii a antreprenorilor sociali, crearea unui Registru a întreprinderilor sociale

pe platforma Registrului membrilor CCI, posibilitatea participării cu un stand specializat la cea mai mare expoziție națională „Fabricat în Moldova” organizată de CCI sau în mediul online- Expoziții Virtuale etc.

Totodată, Camera de Comerț și Industrie își propune promovarea intereselor antreprenoriatului social pe platforma existenta de dialog public-privat, unde vor fi abordate cele mai actuale subiecte și inițiative de armonizare a legislației naționale cu cea din UE.

Hub-ul a fost inaugurat în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și implementat de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Keystone Moldova și Centrul Contact.

Informații de context:

Domeniul afacerilor sociale cuprinde teme precum crearea de locuri de muncă decente, securitatea socială, protecția și incluziunea socială, reducerea sărăciei, egalitatea dintre femei și bărbați, incluziunea persoanelor cu necesități speciale, ale copiilor și ale familiilor, tineretul, vârstnicii și minoritățile, accesul la serviciile de sănătate, justiția, educația, cultura și sportul, voluntariatul și cetățenia activă. Obiectivul său principal, comun tuturor subdomeniilor, este de a pune oamenii pe picior de egalitate în centrul politicii sociale (sursă: https://www.eesc.europa.eu/ro/policies/policy-areas/social-affairs ).

Proiectul „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia, are scopul de a oferi oportunități economice și sociale persoanelor dezavantajate prin prisma antreprenoriatului social cu implicarea activă a societății civile. Proiectul își propune să fortifice capacitățile societății civile din Republica Moldova în crearea întreprinderilor sociale, care vor contribui la creșterea economică și durabilă a comunităților. Proiectul are un buget de peste 1.123.000 euro și urmează a fi implementat până în decembrie 2024.

Pentru mai multe informații: www.antreprenoriatsocial.md sau presa@chamber.md, tel. 068 30 03 04, sau Dina Sevcenco, Coordonator programe, dina.sevcenco@eef.md, tel. +37369275788.