Skip to main content
la finalul săptămânii trecute, am avut plăcerea să găzduim, la Europe Café, evenimentul de semnare a Memorandumului de colaborare între Asociația Femeilor din Poliție și Asociația Internațională a Polițiștilor (Secția IPA Republica Moldova).

La Europe Café a fost semnat Memorandumul de colaborare dintre Asociația Femeilor din Poliție și Asociația Internațională a Polițiștilor

11/03/2025

În calitate de principalul centru de informare al Uniunii Europene în Republica Moldova, susținem schimbarea și progresul în sectorul de securitate.

Tocmai din acest motiv, la finalul săptămânii trecute, am avut plăcerea să găzduim, la Europe Café, evenimentul de semnare a Memorandumului de colaborare între Asociația Femeilor din Poliție și Asociația Internațională a Polițiștilor (Secția IPA Republica Moldova). Acest parteneriat întărește colaborarea dintre cele două organizații, unite de aceleași valori privind egalitatea de gen, incluziunea și dezvoltarea polițiștilor. Parteneriatul va implica sprijin profesional, participare la proiecte internaționale, schimb de bune practici și crearea unei rețele de solidaritate.

Această activitate face parte din Proiectul „Consolidarea Capacităților AFP” susținut de Suedia și DCAF – Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate.

Salutăm noile oportunități pentru dezvoltarea profesională a femeilor în poliție, ce contribuie astfel la un sector de securitate mai puternic, mai echitabil și mai divers. Suntem mândri să fim parte a acestui pas important pentru o schimbare pozitivă în comunitatea noastră.

Ultimele oportunități