Skip to main content

La solicitarea Preşedintelui Maia Sandu adresată Cancelarului Federal Angela Merkel Germania susţine Republica Moldova în combaterea pandemiei

11/06/2021

În acest sens, în cadrul unei acţiuni de ajutor a mai multor instituţii de resort, Germania pune la dispoziţie utilaje medicale şi echipamente de protecţie în valoare de 9,6 milioane de euro. Printre acestea se numără:

  • 100 echipamente de ventilare pulmonară
  • 900 pulsoximetre
  • 4 milioane măşti 
  • 7 milioane măşti chirurgicale
  • 500 000 mănuşi de unică folosinţă
  • 500 000 ochelari de protecţie
  • 100 000 costume de protecţie cu efect antiseptic
  • 50 000 costume de protecţie

Transportul materialelor până la Chişinău are loc prin intermediul mecanismului de Protecţie civilă al Uniunii Europene, sub egida inițiativei Echipa Europa.

Ceremonia de transmitere a avut loc pe data de 10.06.2021 la ora 10.00, la depozitul de pe str. Grenoble 149A, în prezenţa Preşedintelui Maia Sandu, Ambasadorului Germaniei Angela Ganninger şi Şefului Delegaţiei UE Peter Michalko.

Pe parcursul ultimelor luni, Germania a transmis Republicii Moldova utilaje medicale şi echipamente de protecţie în valoare de peste un milion de euro. La acestea se adaugă alte cinci milioane de euro pentru proiectele bilaterale ale GIZ cu scopul de atenuare a consecinţelor economice ale pandemiei. Germania este şi unul din cei mai mari finanţatori ai iniţiativei COVAX menită să asigure la nivel mondial accesul la vaccinuri sigure şi eficiente contra COVID-19.

Despre Team Europe / Echipa Europa

Răspunsul UE la pandemia de coronavirus urmează  abordarea „Team Europe”, oferind sprijin cetățenilor din țările partenere, inclusiv și un suport consistent și rapid în contextul pandemiei. Acesta combină resursele oferite de Uniunea Europeană și Statele sale membre, precum și instituții financiare (BEI și EBRD).    

Ultimele oportunități