Skip to main content

La Ungheni se fabrică jucării din textile naturale, cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin programul EU4Moldova: regiuni cheie

La Ungheni, în atelierul Cristinei Lupu se nasc viitorii prieteni ai bebelușilor și copiilor din Republica Moldova. Cristina Lupu, creatoarea brandului Bubulino, cucerește inimile copiilor cu jucării confecționate din textile naturale, non-alergice și care cu ușurință pot fi încadrate într-o poveste inventată de micuți.

În 2021, grație unui grant european, Cristina Lupu achiziționează mai multe echipamente care vor dezvolta afacerea:  mașină de cusut în zig-zag, echipament de umplere a jucăriilor, mobilier specializat și alte utilaje necesare pentru confecționarea jucăriilor. Astfel, va fi posibilă semi-automatizarea producției, sporirea calității, dezvoltarea de noi modele de jucării și, nu în ultimul rând, crearea a două noi locuri de muncă. 

Grantul, în valoare de 18.367 euro, a fost acordat cu asistența financiară a Uniunii Europene în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat de PNUD și UNICEF.

Jucării cu personalitate, confecționate din textile naturale Elefantul a fost prima jucărie creată în atelierul Cristinei Lupu. Jucăria din bumbac, plăcută la atingere, în nuanță bej, atrage atenția prin aspectul stilat: „Atelierul nostru este locul unde creăm prieteni pentru copii, creăm personaje cu care copii să adune amintiri și să trăiască aventuri, creăm amintiri pentru generații”.

Ideea de a-și dezvolta propriul brand a apărut în 2017. Atunci Cristina avea 25 de ani, era în concediu de maternitate și a simțit nevoia să creeze ceva frumos și unic.

„De câțiva ani împreună cu soțul lansasem un magazin de jucării în Ungheni și, ulterior, eu am preluat administrarea afacerii. Cu timpul am înțeles că nu vreau să vând doar jucării străine, dar și să creez jucăriile proprii, autentice. Cercetarea pieței a arătat că avem puține jucării din textile, produse în Moldova: câteva afaceri de jucării hand made și în rest o piață plină de produse de import”.

Cristina Lupu a căutat căi de dezvoltare a ideii și oportunități de finanțare, și-a făcut un plan de afacere, a identificat nișa de piață și a lăsat loc pentru multă creativitate, pentru a da viață unor jucării unice. Așa se face că din 2019 a început să confecționeze jucării moi din materiale naturale, sub denumirea de brand Bubulino. 

„Jucăriile noastre (elefanți, iepurași, șoricei) sunt din textile naturale, sunt non-alergice, au hăinuțe cu broderii și accesorii detașabile”. Întotdeauna i-a plăcut lucrul manual, dar recunoaște că nu a cutezat să-și facă o profesie din aceasta. „Am studiat jurnalismul la Universitate, dar întotdeauna mi-a plăcut lucrul manual și tot ce ține de creativitate. Probabil vine din familie, bunica mea coase și azi ii, prosoape, fețe de masă”, povestește Cristina.

Confecționarea jucăriilor cere multă răbdare În prezent, în atelierul Cristinei Lupu lucrează trei persoane, dar pe viitor numărul angajaților va crește până la cinci. Antreprenoarea recunoaște că principala provocare e să găsească oameni dedicați, cu care să facă echipă. „Este foarte greu să găsesc oamenii potriviți, ei trebuie să aibă foarte multă răbdare și dedicație. Acum, procesul de umplere a jucăriilor este manual, e foarte meticulos și ia mult timp ca producere”, explică creatoarea Bubulino.

Grație grantului acordat în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, în valoare de 18.367 euro, dar și contribuția proprie de 2.257 euro, antreprenoarea a achiziționat noi echipamente care vor ajunge în curând în atelier și îi  vor permite să-și diversifice și semi-automatizeze producerea. „Datorită Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, am cumpărat o mașină de zig-zag care ne va permite să facem decorațiuni pe hăinuțe, mobilier pentru distribuția jucăriilor noastre, utilaj pentru mentenanță, dar și echipament de umplere a jucăriilor, lucru care acum e făcut manual și e foarte migălos”. Cu aceste achiziții, Cristina Lupu își va putea aduce afacerea la un nou nivel, va optimiza procesul de producție și va lărgi gama de mărfuri. 

„Mă încarc emoțional de la bucuria clienților noștri” Deocamdată, jucăriile Bubulino se vând în două magazine din Ungheni, dar creatoarea intenționează să le comercializeze și la Chișinău. Potrivit Cristinei Lupu, multe din comenzi se preiau online, brandul având profil pe rețele sociale. Produsele Bubulino pot fi personalizate, prin brodarea numelui copilului pe jucărie, ceea ce îi atrage pe mulți părinți, care hotărăsc să le facă odraslelor lor un cadou unic.

Cristina Lupu planifică să extindă colecția de jucării cu noi modele, să diversifice culorile și, de ce nu, să vină cu noi produse destinate bebelușilor.

Creatoarea Bubulino recunoaște că recenziile pozitive ale clienților săi o motivează să nu-și piardă entuziasmul și să muncească cu dăruire la proiectul său. „Încă mă alimentez emoțional din feedback-ul clienților. Este plăcere pură să vezi cum oamenii revin să ne spună că jucăria e plăcută la atingere, le place calitatea. Aprecierea clienților ne motivează să nu deviem de la standardele de calitate și, nu în ultimul rând, ne validează  produsul”, notează Cristina. 

Cristina Lupu este una din cei 28 de beneficiari ai programului de granturi pentru sectorul business din regiunile-cheie Ungheni și Cahul, ediția 2020. 16 companii existente, 10 startup-uri și 2 inițiative de antreprenoriat social au beneficiat de granturi în valoare de 15.000 – 30.000 euro fiecare.

Un nou apel de granturi pentru antreprenorii din raioanele Ungheni și Cahul, ediția 2021, s-a încheiat în luna iunie, dosarele depuse fiind la etapa finală de evaluare. Valoarea totală a granturilor destinate mediului de afaceri din regiunile Cahul și Ungheni care vor fi oferite în perioada 2020-2024 în cadrul programului este de aproximativ 1,7 milioane euro.

*** 

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 milioane euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). Mai multe detalii despre activitățile Programului în regiunile Cahul și Ungheni găsiți pe www.EU4Cahul.md și www.EU4Ungheni.md